Statele Unite nu pot confirma folosirea de agenţi chimici la Mariupol (oficial)

Arme chimice
Arme chimice
12 aprilie 2022, 19:55

Nu putem confirma folosirea de agenţi chimici în acest moment„, a declarat acesta presei, sub acoperirea anonimatului.

Oficialul a adăugat că SUA nu au informaţii în sprijinul deplasării de agenţi chimici de către Rusia în Ucraina sau în apropierea ei.

Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a spus că guvernul său examinează informaţii neverificate în sensul că Rusia ar fi putut folosi arme chimice în timpul asaltului de la Mariupol.

Preşedintele american Joe Biden a afirmat luna trecută că acuzaţiile nefondate ale Rusiei conform cărora Kievul deţine arme biologice şi chimice sugerează faptul că preşedintele rus Vladimir Putin are în vedere utilizarea unor astfel de arme în Ucraina, aminteşte Reuters.

Producerea, folosirea şi stocarea de arme chimice sunt interzise de Convenţia privind armele chimice din 1997.

Luni, Marea Britanie şi-a exprimat temerea că forţele preşedintelui rus ar putea să utilizeze muniţii cu fosfor alb (WP) la bombardarea portului ucrainean Mariupol, o analiză a serviciilor de informaţii britanice menţionând că acest tip de exploziv a fost deja folosit de Rusia în regiunea Doneţk din estul Ucrainei. Fosforul alb nu este interzis de Convenţia privind armele chimice, notează Reuters.

Sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite