Statele Unite încep în septembrie vaccinarea anti Covid cu a treia doză, de consolidare. OMS: Nu este bine ca ţările bogate să administreze ‘când restul lumii aşteaptă prima injecţie’

Statele Unite încep vaccinarea anti Covid cu a treia doză
Statele Unite încep vaccinarea anti Covid cu a treia doză
18 august 2021, 20:28

”Datele disponibile arată clar că protecţia împotriva infectării cu SARS-CoV-2 începe să scadă pe măsura trecerii timpului după primele doze de vaccin”, explică în anunţul lor principalii responsabili sanitari americani, printre care se numără directoarea Centrelor de prevenire şi combatere a bolilor (CDC), Rochelle Walensky, şi directoarea interimară a Agenţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA), Janet Woodcock.

”Dacă adăugăm predominanţa variantei Delta, începem să observăm dovezi ale unei protecţii reduse împotriva cazurilor uşoare şi moderate de boală”, se mai arată în acelaşi anunţ, semnat şi de Anthony Fauci, consilierul Casei Albe pentru gestionarea pandemiei.

Decizia administrării acestei a treia doze de consolidare mai depinde de autorizarea pe care trebuie să o dea FDA.

Primele persoane care vor primi această doză în SUA sunt cele din căminele de bătrâni, alte persoane vârstnice şi personalul sanitar.

Administrarea dozei de consolidare va fi deocamdată posibilă doar pentru persoanele vaccinate cu serurile Pfizer şi Moderna, fiind în curs de evaluare administrarea unei doze de rapel şi pentru persoanele imunizate cu serul monodoză Johnson&Johnson, care a început să fie folosit în SUA în martie 2021, după celelalte două.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a criticat miercuri graba statelor bogate de a administra a treia doză de vaccin contra COVID-19, subliniind că datele nu au demonstrat deocamdată necesitatea unui rapel.

‘Considerăm în mod clar că datele actuale nu indică faptul că rapelurile sunt necesare’, a declarat responsabila ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan, într-o conferinţă de presă.

Trebuie ‘să aşteptăm ca ştiinţa să ne spună când sunt necesare rapelurile, ce grupe de persoane şi ce vaccinuri au nevoie de rapeluri’, a explicat ea.  Nici din punct de vedere ‘moral şi etic’ nu este bine ca ţările bogate să administreze a treia doză ‘când restul lumii aşteaptă prima injecţie’, a adăugat responsabila OMS.

Inocularea unei a treia doze echivalează cu ‘distribuirea de veste de salvare suplimentare unor persoane care au deja una, în timp ce lăsăm alte persoane să se înece fără nicio vestă de salvare’, a subliniat miercuri directorul programului pentru urgenţe sanitare al OMS, Mike Ryan, în aceeaşi conferinţă de presă.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, le-a adresat un apel liderilor să privească dincolo de ‘obiectivele naţionaliste înguste’.

‘În acest context, am fost stupefiat de informaţiile potrivit cărora vaccinurile de la J&J asamblate şi condiţionate în Africa de Sud părăsesc continentul şi merg în Europa’, a spus el, cerându-i companiei americane să acorde urgent prioritate Africii.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite