Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Statele Unite și-au mutat ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Festivitatea a declanșat furia palestinienilor

Statele Unite și-au deschis oficial ambasada la Ierusalim. Washingtonul a fost reprezentat de o delegație condusă de secretarul Trezoreriei, din care au făcut parte secretarul de stat adjunct, John Sullivan, fiica președintelui Trump, Ivanka, soțul acesteia, Jared Kushner. Ambii sunt consilieri prezidențiali. Rămas la Washington, președintele american a trimis un mesaj video în care a subliniat că SUA rămân angajate în procesul avansării către un acord de pace între israelieni şi palestinieni. A fost o ceremonie cu aplauze și ovații în interior, dar cu proteste și morți în afară. Forțele de securitate israeliene au deschis focul asupra militanților palestinieni care intenționau să treacă de bariera de la linia de demarcație dintre Israel și Fâșia Gaza. Și în jurul ambasadei au avut loc demonstrații, iar unii participanți au fost reținuți de poliție.

14 Mai 2018, 16:08 (actualizat 14 Mai 2018, 21:33) |
Statele Unite și-au deschis ambasada la Ierusalim
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Ziua de 14 mai a fost aleasă special pentru a coincide cu una dintre cele mai importante sărbători israeliene, Ziua Ierusalimului. Și ora este specială: este ora la care a fost proclamată independența Israelului, în 1948.

Washingtonul a fost reprezentat de o delegație amplă, din care au făcut parte și fiica președintelui Trump, Ivanka, și soțul acesteia, Jared Kushner, amândoi în calitate de consilieri prezidențiali.

Ceremonia de inaugurare a Ambasadei SUA la Ierusalim, la care au participat sute de demnitari, a început cu intonarea imnului Statelor Unite ale Americii. A urmat discursul ambasadorului american în Israel.

David Friedman, ambasadorul Statelor Unite în Israel: "Astăzi ne respectăm promisiunea făcută poporului american și acordăm Israelului același drept pe care îl acordăm oricărui alt stat, să-și desemneze capitala".

Președintele american, Donald Trump, nu a participat la inaugurare însă a transmis, de la Washington, un mesaj video, în care a subliniat că SUA rămân "deplin" angajate în căutarea unui acord durabil de pace între israelieni și palestinieni.

Donald Trump, președintele SUA: “Astăzi deschidem oficial ambasada Statelor Unite la Ierusalim. Felicitări! O aşteptăm de mult timp. Astăzi ne concretizăm recunoaşterea Ierusalimului (capitală a Israelului) şi ne deschidem ambasada pe pământul istoric şi sacru al Ierusalimului. Statele Unite vor fi mereu un mare prieten al Israelului şi un partener în cauza libertăţii şi păcii. Cea mai mare speranţă a noastră este pacea. Statele Unite rămân deplin angajate în facilitarea unui acord durabil de pace.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, i-a mulțumit, în discursul său, președintelui SUA pentru decizia curajoasă prin care 'a scris istorie'.

Benjamin Netanyahu, premierul israelian: "Este o zi mare. O zi mare pentru Ierusalim. O zi mare pentru statul Israel. O zi care va fi gravată în memoria noastră naţională pentru generaţii. Este un moment de istorie. Domnule preşedinte Trump, prin recunoaşterea a ceea ce aparţine istoriei, aţi scris istorie”.

De partea palestiniană, Nabil Abou Roudainah, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, a declarat că momentul va genera şi mai multă tensiune şi instabilitate în Orientul Mijlociu.

Nabil Abou Roudainah: 'Prin această măsură, administraţia SUA şi-a anulat rolul în procesul de pace şi a insultat lumea, poporul palestinian, naţiunea arabă şi islamică, creează tensiune şi instabilitate'.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat în decembrie 2017 intenția de a muta în oraşul Ierusalim ambasada SUA.

Decizia lui Trump a fost criticată de Autoritatea Palestiniană, de Liga Arabă, de numeroase ţări musulmane, de Adunarea Generală ONU, Uniunea Europeană şi Rusia.

Statele Unite sunt prima naţiune care îşi mută ambasada în Israel la Ierusalim.

Înainte de începerea ceremoniei, într-o postare pe contul său de Twitter, președintele SUA, Donald Trump, a scris: 'O zi mare pentru Israel! Felicitări!'

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat că "această săptămână va fi binecuvântată cu un eveniment cu adevărat istoric". Astfel, autorităţile consideră mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim o victorie majoră pentru Israel. De altfel, premierul israelian a lansat un apel ca toate ţările să urmeze exemplul Statelor Unite, motivând că este "lucrul corect" şi ajută "promovarea păcii".

Membri delegaţiei americane, dar şi oficiali din 32 de ţări, inclusiv patru state membre UE, au participat duminică seară la o ceremonie festivă găzduită de Ministerul israelian de Externe.

Israelul consideră oraşul Ierusalim drept "capitala sa eternă şi indivizibilă", potrivit terminologiei utilizate de liderii politici israelieni. Autoritatea Palestiniană vrea ca Ierusalimul de Est să devină capitala viitorului stat palestinian. Israelul a anexat Ierusalimul de Est, dar marile puteri şi Naţiunile Unite nu recunosc suveranitatea israeliană asupra întregului oraş, subliniind că zonele trebuie negociate.

Statele Unite sunt prima naţiune care îşi mută ambasada în Israel la Ierusalim.

Numeroase state, printre care Marea Britanie, cel mai apropiat aliat al SUA, Rusia şi Franţa, au dezaprobat luni deschiderea ambasadei americane la Ierusalim.

Festivitatea a declanșat furia palestinienilor care au protestat la linia de demarcație dintre Fâșia Gaza și Israel. În urma intervenției forțelor de securitate israeliene, zeci de palestinieni au fost uciși și câteva sute au fost răniți.

Articole pe aceeaşi temă
 
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 28°C
IASI 29°C 27°C
CLUJ 26°C 27°C
CONSTANTA 25°C 22°C
CRAIOVA 29°C 29°C
BRASOV 26°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Mai 2018, 10:30
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 25-05-2018
Deschidere: 8264.44
Maxim: 8284.17
Mimim: 8264.44
Variatie: 0.07%
TLV
2.40
0%
SNP
0.32
0.31%
SIF4
0.77
0.26%
ROCE
0.16
0%
SIF5
1.98
1.39%
BRD
12.98
0.62%
ALU
0.94
2.59%
EL
10.40
0%
SNG
35.20
0%
SIF1
2.46
0%
ARHIVĂ ȘTIRI