Stare excepțională la Chișinău, după ce orașul a fot paralizat de ninsori. Ninsoarea şi viscolul au cuprins aproape toată ţara

21 aprilie 2017, 11:56

Locuitorii din Chişinău s-au trezit de diminaţă într-un oraş al zăpezii.

Mijloacele de transport în comun nu au ieşit pe traseu, aşa că unii oameni au mers mai mulţi kilometri pe jos până la muncă. Abia după amiază au apărut prin oraş câteva autobuze.

Pentru cei care s-au urcat la volan, drumul a fost o probă de curaj. Numai în Chişinău s-au înregistrat peste o sută de accidente.

Multe magazine şi instituţii au rămas închise. Pe străzi au intervenit carabinierii şi militarii. Cu toţii s-au luptat să înlăture mii de copaci doborâţi de vânt, unii căzuţi peste maşini. Iar preşedintele Igor Dodon a ieşit personal în inspecţie.

Alte sute de localităţi din Republica Moldova au fost acoperite de nămeţi şi au rămas fără curent, unele chiar fără apă.

Mai multe drumuri naționale au fost închise. Unii şoferi au rămas blocaţi în nămeţi. Iar un microbuz şi un autocar s-au răsturnat din cauza poleiului. Din fericire, nu au fost victime. Autorităţile se tem că greul nu a trecut. Că topirea zăpezilor va provoca inundaţii şi cer ajutor de la partenerii externi.

Pagubele sunt enorme, dar nu pot fi evaluate exact decât după topirea zăpezii. Ninsorile puternice s-au oprit, însă Republica Moldova rămâne sub cod galben de îngheţ.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite