SRI: Cetățean tunisian declarat indezirabil pentru 10 ani. Bărbatul, radicalizat rapid, făcea parte dintr-o rețea ce finanța ISIS

Curtea de Apel București
Curtea de Apel București
2 august 2017, 16:55

„Cetăţeanul tunisian B.O a ajuns în România în anul 2008, ca student al Univeristăţii Politehnice Bucureşti, unde a absolvit studii de licenţă şi masterat. Ulterior, B.O a rămas legal în ţara noastră ca urmare a căsătoriei cu un cetăţean român, de care s-a separat însă în 2016. În acelaşi an, suspectul a intrat în atenţia SRI deoarece acesta traversa un proces accelerat de radicalizare religioasă islamică. În aceeaşi perioadă, B.O. a fost indicat inclusiv de parteneri externi ai SRI ca făcând parte dintr-o reţea care asigura finanţare pentru organizaţia teroristă DAESH. În urma măsurilor informativ-operative derulate, s-a stabilit că respectivul a derulat activităţi care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale’, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

Tunisianul s-a remarcat prin radicalizarea religioasă şi activităţi de propagandă în favoarea DAESH derulate în mediul virtual, susţinând supremaţia islamului şi incitând la jihad global.

SRI precizează că, în cadrul cooperării derulate la nivelul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT) au fost confirmate semnalările partenerilor externi cu privire la implicarea cetăţeanului tunisian în tranzacţii repetate pentru sprijinirea financiară a organizaţiei teroriste.

„Ca urmare a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, străinul a fost luat în custodie publică de către Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional”, se mai arată în comunicat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite