Spitalul regional din Iași, în faza de proiect avansat

21 septembrie 2020, 08:12

Proiectul spitalelor regionale capătă tot mai mult contur. Demersurile pentru realizarea Spitalului Regional de Urgență Iași au început în urmă cu mai mulți ani. De fapt, se dorește deschiderea a trei astfel de unități medicale complexe, pentru diferite zone ale țării. Celelalte proiecte sunt în Cluj și Craiova.

Cele trei spitale regionale de urgență vor crește capacitatea de tratament pentru pacienți, spun autoritățile. În Iași, unitatea ar urmă să aibă 850 de paturi, în Cluj – 849, iar în Craiova – 807 paturi. La acestea se adaugă centrele ambulatorii integrate.

Prezent ieri la Iași, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit despre stadiul proiectului, dar și despre faptul că spitalul ar putea fi terminat chiar mai devreme decât e prevăzut. În plus, acesta a afirmat că noul spital va avea un rol important atât în activitatea medicală, cât și în cea didactică.

Premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și cel al Mediului, Costel Alexe, au vizitat amplasamentul unde va fi construit spitalul regional de urgență de la Iași, care va deservi întraga Moldovă. Unitatea va avea 7 etaje, trei corpuri de clădire, 850 de paturi și va costă peste 500 de milioane de euro. Spitalul va fi deservit de personalul medical ieșean și de noi angajați.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă