Spitalul Județean Ilfov se transformă în spital suport pentru a trata pacienții COVID19

Spitalul Județean Ilfov
Spitalul Județean Ilfov
23 iulie 2020, 12:55

„Spitalul Județean Ilfov se transformă în spital suport pentru a trata pacienții infectați cu COVID-19. Ieri seară am avut această discuție cu ministrul Nelu Tătaru”, a anunțat președintele CJI, Marian Petrache.

El mai afirmă că, „din păcate”, în ultimii opt ani, relațiile cu Ministerul Sănătății „nu au fost încurajatoare”.

„Și nici nu am fost sprijiniți în proiectele nostre. Dar trăim în această perioadă momente în care e nevoie pe langă profesionlism și suport material și de multă solidaritate. Alegerea Spitalului Județean Ilfov ca spital suport COVID este dovada calității oamenilor care muncesc aici, a profesonalismului lor, dar și a faptului că investițiile pe care le-am făcut, au dat rezultate. Azi, înainte de toate, e nevoie de foarte multă solidaritate și eu, împreună cu colegii mei, punem pe primul loc oamenii. Pacienții. Oricare dintre noi poate fi internat la Ilfov, oricare dintre noi poate fi pus în situația de a lupta cu boala. Nu rămâne decât să ne protejăm cât putem și să avem încredere în medici. Le mulțumesc tuturor cadrelor medicale pentru implicarea lor în aceste momente delicate, în care atât ei, cât și noi toți, cetățenii, trebuie să dăm dovadă de o mare responsabilitate. Sper că de data asta ministerul va oferi tot ce e necesar pentru spital”, a adăugat Petrache.

 

sursa

mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite