Spitalul de la Sala Polivalentă din Cluj zace în depozit

În luna mai a anului trecut, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a fost transformată într-un centru de spitalizare pentru pacienții Covid-19, cu forme ușoare sau medii. Așa-numitul spital de campanie nu a fost folosit niciodată, iar întrega infrastructură în valoare de peste 1 milion de lei, provenită din donații, zace încă în depozite de mai bine de un an și jumătate.

21 Octombrie 2021, 07:26 (actualizat 21 Octombrie 2021, 08:23) |

La Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a fost amenajat, cu bani proveniți din donații, un spital de campanie. Acesta a fost dotat cu 350 de paturi, cu separatoare, dulapuri metalice și chiar cu tablouri pentru fiecare pacient.

Ideea inițială era ca acest centru să fie folosit pentru cazurile ușoare sau medii. La scurt timp după amenajarea centrului, s-a decis că pacienții cu forme ușoare pot rămâne acasă, astfel că spitalul a devenit inutil.

Voluntarii din cadrul Asociației ”Vă Ajutăm din Cluj” au mobilizat un număr mare de voluntari pentru amenajarea centrului și susțin că este frustrant faptul că nimic din ceea ce s-a donat nu se folosește, măcar în alte scopuri.

Am investit foartă multă emoție și pudoare ca să îl vedem în viaţă şi am sperat să nu fie vreodată folosit. Dar, în acelaşi timp, în momentul când ni s-a spus că se va demonta, am rămas cu un gust destu de amar. Ni s-a spus că e totul pierdut, că materialele instalate acolo, paturile, mobilierul, urmau să fie date ISU şi să fie folosite mai apoi în caz de nevoi punctuale, a precizat Ina Perhane, membră a mişcării civice "Vă ajutăm" - Cluj.

Infrastructura spitalului dezafectat de la Sala Polivalentă este depozitată la sediul ISU Cluj.

În acest moment, este exclusă transformarea Sălii Polivalente într-un nou centru Covid-19.

Prefectul județului Cluj, Tasnadi Istvan Szilard, susține că la nivelul spitalelor, nu este o problemă de infrastructură, ci de specialiști ATI.

Clujenii sunt revoltați de faptul că întreaga investiție a fost inutilă.

Donația de peste un million de lei a fost făcută de către un lanț de magazine.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 4°C 4°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 7°C 12°C
CRAIOVA 4°C 6°C
BRASOV 4°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI