Spitalele mici duc o lipsă acută de medici. Universitățile și ministerele Sănătății și Educației lucrează la un plan de atragere a doctorilor cu echipamente medicale, condiții decente de muncă

La Spitalul Județean din Botoșani, o secție de pediatrie a fost închisă din lipsă de medici. La Orşova nu există niciun neonatolog, iar naşterile sunt direcţionate în alte orașe. Multe spitale din ţară se confruntă cu deficit de personal medical, mai ales în orașele mici. Cu sprijinul universităților, ministrul Educației a anunțat un plan pe cinci ani care să rezolve situația.

27 Septembrie 2022, 19:30 (actualizat 27 Septembrie 2022, 21:00) Știrile TVR |

Secţia de Pediatrie din orașul Săveni nu mai are niciun medic care să se ocupe de copii. Aşa că părinţii trebuie să îi ducă la control la 40 de km distanță, la Botoșani.

Doina Caba, manager Spitalul Județean de Uregnță Botoșani: Noi până la 1 iulie am avut doi medici, unul pensionar și unul tânăr angajat în 2021, dar doamna doctor tânără a intrat în concediu de creștere copil.

Secția din Săveni este parte a Spitalului Județean de Urgență Botoşani, unul dintre cele mai mari din țară. La Hematologie nu mai e niciun medic, iar la Pediatrie secția se va înjumătăți în scurt timp, când mai mulți medici vor ieși la pensie. Și nu este singurul exemplu. La Orșova nu există niciun neonatolog, iar lipsa de specialiști e în tot spitalul.

Adrian Cican, manager Spitalul Orșova: Pe neonatologie, din păcate, la Spitalul Municipal Orșova nu mai au loc nașteri de patru luni de zile. Avem nevoie de medic neonatolog.

Anwhar Shabadat, medic ginecolog, Spitalul Orșova: Medicul e nevoit să stea mai mult peste program, face mai multe gărzi pe lună.

Mai bine de jumătate dintre medicii din România sunt concentraţi în Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Iaşi. În restul țării, cele mai multe dintre spitale găsesc greu specialiști dispuși să se angajeze.

Gabriel Lazany, manager Spital Județean de Urgență Bistrița: Medicii trebuie căutați, trebuie pețiți efectiv, trebuie avute discuții cu centrele universitare. Ei nu caută doar beneficiile salariale, caută și un loc de muncă care să le ofere condiții decente. Adică să aibă echipamente medicale, să aibă condiții bune de cazare pentru pacienți.

Cu o astfel de politică, Spitalul Județean din Bistrița a reușit să atragă aproape 100 de medici în ultimii ani și să fie modelul pe care ministrul Sănătății vrea să îl extindă la nivel național, în cadrul unui plan care să rezolve deficitul de personal medical.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: Soluția nu este una miraculoasă. Este o politică de resurse umane pe termen mediu, măcar de cinci ani. Lucrăm împreună cu universitățile și cu Ministerul Educației. O să vin cu un calendar foarte clar.

Pentru a deveni mai atractive pentru medici, spitalele își pot moderniza clădirile și se pot dota cu echipamente pentru secțiile din ambulatoriu cu ajutorul fondurilor nerambursabile din PNRR. Proiectele se depun până la sfârșitul lunii noiembrie, iar finanțarea poate depăși 2 milioane și jumătate de euro.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SĂNĂTATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 6°C
IASI 6°C 4°C
CLUJ 4°C 4°C
CONSTANTA 8°C 7°C
CRAIOVA 6°C 6°C
BRASOV 4°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI