Spitalele de copii nu mai au paturi din cauza virozelor. Medicul Mihai Craiu: “Numărul cazurilor de insuficiență respiratorie a crescut de 10 ori!”. Care sunt cauzele

15 noiembrie 2022, 14:14

Medicul pediatru Mihai Craiu a vorbit, la TVR Info, despre această situație:

“Așa se întâmplă de obicei în perioada aceasta, doar că înălțimea valului care a venit acum este una neobișnuit de mare și de precoce. De altfel, autoritățile de sănătate publică din restul Uniunii Europene au sesizat că amploarea cazurilor grave cu insuficiență respiratorie din această ultimă lună este cea mai mare din ultimii zece ani. (…) Vineri, ministrul Sănătății din Franța a declarat situație de urgență medicală scenariul acestade boli respiratorii grave pediatrice. După cum merg lucrurile, este foarte probabil ca fenomenul să escaladeze și la noi. Dacă ne uităm la datele istorice, la compartimentul de primiri urgențe aveam cam 160-170 de prezentări pe gardă. Ieri au fost 248 de copii. 90% dintre ei am reușit să îi trimitem acasă pentru că nu aveam locuri în spital și pentru că părinții, dacă boala nu este severă, ar vrea tratament acasă. Dar au fost 24 de internări și trebuie spus că la noi, în ulitimul an, numai 1% dintre cei care s-au prezentat au fost pentru insuficiență respiratorie. 24 din 248 înseamnă 10%. Deci a crescut de 10 ori numărul de insuficiențe respiratorii și ăsta este un sistem de alarmă”.

Doctorul Mihai Craiu a explicat și care sunt cauzele acestei creșteri a numărului de cazuri de insuficiență respiratorie.

“Cauzele mari sunt trei. Prima și cea mai importantă ține de modificarea comportamentului nostru. Am obosit din cauza Covid să ne mai ferim, să ne mai spălăm pe mâini, să purtăm mască, să evităm aglomerațiile. A doua cauză o reprezintă faptul că în ultimii aproape trei ani de pandemie circulația virusurilor respiratorii, care ar fi trebuit să evolueze sezonier, a fost foarte mult estompată de purtarea măștilor. Asta a dus la acumularea unui număr de sute de mii de copii care nu s-au întâlnit cu aceste virusuri. Cea de-a treia explicație este cea pe care o subliniau colegii mei în toate interviurile pe care le-ați publicat anterior – tendința noastră, a românilor, de a fi creativi și de a face automedicație. 70% dintre români recunosc că își tratează singuri copiii. Problema cu automedicația este că uneori chiar nu poate fi făcută în bolile grave”, a precizat Mihai Craiu.

Ce trebuie făcut?

În ciuda faptului că spitalele de copii sunt aproape pline medicul Mihai Craiu îndeamnă la calm și spune că lucrurile nu sunt scăpate de sub control:

“Sunt trei lucruri pe care le putem face. Primul, să fim optimiști, lucrurile nu sunt scăpate de sub control. Există suficiente spitale și resurse. Facem managementul de caz, externăm tot ce poate fi externat, asigurăm continuitatea gărzilor. Populația generală trebuie să fie liniștită și în situații severe să apeleze la spital. Al doilea lucru – familiile care au doi copii, unul foarte mic, de una, două, trei luni și un copil mai mare de grădiniță, dacă nu se pot descurca deloc, întrucât mama este în concediu de creștere copil, ar putea să îl țină și pe cel mai mare măcar o lună acasă până trece acest vârf epidemiologic, să nu mai aducă de la grădiniță. Ultimul lucru care poate fi făcut este să ne reîntoarcem la spălat și dezinfectat mâinile, măcar când ne întoarcem de afară”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite