Spitale mari din Europa sunt depășite de criza COVID. Cadrele medicale sunt epuizate, iar numărul de locuri este insuficient

Spitale din întreaga Europa se declară depășite de situație. La fel se întâmplă cu laboratoarele de testare. Numărul cazurilor de covid crește prea repede, iar sistemele sanitare au ajuns la limita rezistenței.

25 Octombrie 2020, 15:11 |

În inima Europei, la Bruxelles, Spitalul Universitar trăiește o dramă fără precedent. E mai rău decât în martie-aprilie. Unul din 4 internați pierde lupta cu virusul, numărul de locuri a devenit insuficient, dar, chiar dacă s-ar adăuga paturi, personalul medical e epuizat. Presiunea e enormă.

SABETH DE WAELE, director de spital: "Personalul e obosit, bolnav, nu mai poate munci. Capacitatea e mai mică decât în primul val. Un dezastru absolut."

Medicii italieni își aduc aminte, cu groază, de zilele din primăvară: spitalele încep și acum să anunțe, rând pe rând, că nu mai au paturi disponibile pentru tratarea bolnavilor de covid la Napoli și în întreaga regiune Campania din sudul peninsulei. Zeci de urgențe așteaptă internarea, suplimentarea locurilor e imposibilă, iar un pacient infectat are nevoie de până la 20 de zile de spitalizare, așa că rotația se face lent. La situații extreme trebuie soluții extreme, afirmă responsabilii din sănătate.

NICOLA MATURO, director de spital: "Cel mai bun lucru ar fi o izolare totală pentru cel puțin 15 zile. Dar nu în decembrie, ci acum."

Situația pare copiată la indigo în spitalele din capitala portugheză. E adevărat, multe unități sanitare au construit, în timpul verii, dependințe speciale pentru tratarea cazurilor de covid, dar și așa, peste tot e plin până la refuz.

Sunt copleșite nu numai spitalele, ci și laboratoarele de testare. În Germania, centre de performanță în diagnosticare nu mai pot răspunde cu promptitudine noianului de cereri. Câteva mii de probe au ajuns să fie prelucrate zilnic în cele mai mari laboratoare, dar tot nu e suficient.

OLIVER HARZE, director de laborator medical: "Avem ceva rezerve la sediul central, dar în unităţile mai mici am atins limita de 100%."

În niciun caz însă, nu se pune problema renunțării la strategia națională de a fi testate cât mai multe persoane

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 3°C
IASI 4°C 2°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 6°C 4°C
CRAIOVA 4°C 3°C
BRASOV 1°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI