Spital comparat cu un lagăr. Protest al mamelor în faţa Spitalului Judeţean Arad

7 martie 2017, 18:57

Semnalul de alarmă fost tras pe rețelele de socializare de o mămică al cărei copil a fost internat în secția de boli infecţioase a spitalului judeţean din Arad.

Femeia a scris că s-a simţit în spital ca într-un lagăr de exterminare. Că părinţii îşi supraveghează singuri copiii în timpul tratamentulelor, că micuţii pacienţi stau şi câte doi în pat. Iar puţinii medici din spital nu fac faţă numărului mare de internări.

Conducerea spitalului ridică din umeri şi se declară neputincioasă în faţa lipsurilor grave cu care se confruntă. A anunţat, totuşi, că va ancheta comportamentul medicilor. Lipsa de personal şi de materiale sanitare este binecunoscută la Consiliul Judeţean, cel care are în subordine spitalul.

Autorităţile promit să aloce mai mulţi bani spitalului. Între timp, părinţii care au protestat astăzi în faţa unităţii medicale spun că vor organiza asemenea acţiuni şi în zilele următoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite