Spectacol de epocă în Gara Târgu Mureș. 150 de ani de la înfiinţarea căii ferate care leagă oraşul de Alba Iulia

Una dintre cele mai impresionante locomotive cu abur încă în funcţiune a intrat în gara din Târgu Mureş pentru a marca 150 de ani de la înfiinţarea căii ferate care leagă oraşul de Alba Iulia. Locomotiva Pacific este obiect de patrimoniu şi poate fi admirată de public alături de un vagon al Trenului Regal şi de un automobil pe roţi de tren.

20 Noiembrie 2021, 23:44 Știrile TVR |

Impresionantă prin mărime, dar și prin performanțele extraordinare de la acea vreme - o viteză de 140 de kilometri la oră, locomotiva Pacific a fost vedeta de necontestat a evenimentului din Gara Târgu Mureș.

Dincolo de farmecul de epocă, inaugurarea unei căi ferate acum un secol și jumătate reprezenta un moment important în istoria comunității. Trenurile deschideau posibilități de dezvoltare nemaiîntâlnite până atunci.

La fel de impresionant a fost pentru public și autoturismul Buick pe roți de tren - o adaptare a mașinii, pentru a putea transporta cât mai rapid echipele de intervenție pe calea ferată.

Cei mai mici vizitatori au fost impresionați de vehicule și au ținut să se măsoare în înălțime cu roțile uriașei locomotive.

Vehiculele vor putea fi admirate în gara din Târgu Mureș și duminică.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 35°C 36°C
IASI 36°C 37°C
CLUJ 34°C 35°C
CONSTANTA 27°C 29°C
CRAIOVA 35°C 36°C
BRASOV 32°C 32°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI