Cum să eviţi panica răspândită peste tot? Cum să faci faţă temerilor din ce in ce mai mari? Specialişti din diferite domenii, din lumea întreagă, vin cu tot felul de soluţii, iar cele mai accesibile sunt aplicaţiile mobile.
Medicul care a descoperit virusul Ebola avertizează: COVID-19 este mult mai periculos!
“Este foarte contagios pentru că se fixează în gât și te poți contamina doar vorbind cu cineva. Dar vestea bună e ca omenirea e mult mai bine echipată acum pentru a face față unei crize”, spune medical Peter Piot.
O soluție anti-panică este oferită gratuit de o echipă multidisciplinară de specialiști din Marsilia: o aplicație mobilă.
“Este un chestionar online. Durează mai puțin de un minut să te loghezi. Îți verifici temperatura și răspunzi la întrebări foarte scurte", spune Jean-Francois Masse, creatorul aplicației.
Întrebarile sunt legate de eventuale simptome, vârstă, zonă de rezidență. Raspunsul nu întârzie. Dacă e posibil sa fii infectat, ți se transmit recomandări în conformitate cu măsurile stabilite de țara în care te afli. Aplicația vine și în ajutorul cadrelor medicale.
E pregătită deja viitoarea versiune a aplicației, care va permite și localizarea geografică a persoanelor care pot fi infectate.