Spania trece de pragul de 2.000 de morți. Vicepremierul, spitalizat cu infecție respiratorie
Numărul cazurilor de îmbolnăvire în Spania a crescut la 33.089, de la cele 28.572 anunţate duminică.
În acelaşi timp, conform unui comunicat al guvernului transmis luni, Carmen Calvo, vicepremier, a fost spitalizată duminică, cu infecţie respiratorie.
„Vicepremierul s-a dus la spital ieri după-masă şi, după ce i s-au făcut investigaţii medicale, doctorii au decis ca ea să rămână internată pentru a primit tratament pentru o infecţie respiratorie”, se precizează în comunicat.
Născută în 1957, Carmen Calvo a fost testată pentru coronavirus, iar rezultatul va fi făcut public imediat ce va fi aflat, au adăugat reprezentanții executivului.