CORESPONDENȚĂ DE LA MADRID

Spania: În trei regiuni a fost reinstituită carantina de noapte

Situaţia epidemiologică din Spania se înrăutăţeşte de la o zi la alta. Incidenţa cazurilor s-a dublat, iar autorităţile iau măsuri radicale. Tot mai multe Regiuni impun carantină de noapte şi limitează activităţile. Asta în timp ce magistraţii au decis că prima stare de urgenţă decretată la nivel naţional a fost neconstituţională.

15 Iulie 2021, 21:20 |

După Valencia, Catalonia și Cantabria au hotărât să impună restricții de circulație între ora 1 și 6 dimineața în mai bine de jumătate din teritorii, unde riscul epidemiologic este major: cu peste o mie de cazuri raportate la suta de mii de locuitori.

Iar Galicia a anunțat că doar persoanele vaccinate sau cu PCR negativ vor avea acces în cluburi și alte localuri de noapte.

Și insulele Canare au cerut carantină de noapte, însă tribunalul regional a respins solicitarea autorităților. De altfel, Curtea Constituțională a Spaniei a anunțat că prima stare de urgență din martie, anul trecut, care a ținut spaniolii în casă pentru două luni și a interzis toate activitățile neesențiale a fost neconstituțională.

În Spania, peste 80 de mii de bolnavi de covid au murit de la începutul epidemiei. Casa regală a organizat o ceremonie în memoria personalului sanitar din prima linie care și-a pierdut viață în lupta cu virusul.

Familiile victimelor au primit crucea de merit din partea Regelui Spaniei. Printre care părinții unui asistent medical care a murit la doar 26 de ani.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 15°C
IASI 12°C 14°C
CLUJ 11°C 7°C
CONSTANTA 16°C 16°C
CRAIOVA 14°C 12°C
BRASOV 13°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI