Două regiuni din Spania au interzis practicarea prostituției in perioada pandemiei, după izbucnirea mai multor focare de COVID-19 printre angajatele bordelurilor. Pentru ca discutam despre discreție in acest domeniu, contacții sunt imposibil de stabilit, așa că autoriățile au închis toate localurile de acest gen.
În Catalonia și Castilla la Mancha au fost închise peste noapte toate localurile care le ofereau clienților masaje erotice sau spectacole de striptease.
Unii localnici privesc cu ochi buni măsura, alții cu părere de rău.
Prostituția în Spania nu este legalizată, dar patronii localurilor care oferă servicii intime clienților lucrează cu licențe de baruri sau hoteluri.
În ultimele zile, zeci de angajate ale localurilor de striptease au fost depistate pozitiv la noul coronavirus, iar în lipsa unui registru de clienți autoritățile sanitare nu pot stabili contacții direcți.