Spania. În Madrid se înregistrează cele mai multe infectări la nivel european

6 octombrie 2020, 08:07

Cinci milioane de persoane din Madrid sunt afectate de restricțiile de mobilitate. Traficul spre Capitală a scăzut simțitor în ultimele zile, dar a crescut numărul internărilor. Așa că, autoritățile pregătesc un nou spital cu o mie de paturi.

Și centrele de sănătate sunt saturate din cauza miilor de persoane care își fac teste pentru COVID, iar de săptămână viitoare va începe și campania de vaccinare antigripală, pentru care au fost achiziționate 1,3 milioane de doze.

După închiderea Capitalei, oamenii își continuă activitatea la fel că înainte de introducerea restricțiilor. Singurii care au resimțit pierderi de peste 8 milioane de euro în doar câteva zile au fost cei din horeca.

Oamenii au voie să iase din case pentru orice fel de activități, dar nu au voie să părăsească localitatea, decât pentru a merge la serviciu. 1200 de polițiști au legitimat peste 5000 de persoane în ultimele zile, însă nu au aplicat deocamdată sancțiuni. Și în alte zone din Spania se pregătesc noi măsuri pentru limitarea epidemiei.

Valencia deși are cea mai mică rată de infectare sub 100 de cazuri la sută de mii de locuitori a anunțat că va angaja mai multe persoane care să depisteze contacții celor pozitivi. Catalonia a anunțat noi restricții în alte trei orașe de lângă Barcelona, iar Castilla y Leon a hotărât să aplice aceleași măsuri ca în Capitală și a închis două regiuni din cauza numărului mare de infectări.

De astăzi populația din regiunea Palencia din nordul Spaniei a intrat în izolare, la fel ca locuitorii din Leon.

Aceste restricții nu înseamnă o carantinare totală cum a fost în martie sau aprilie. Va fi limitată mobilitatea și nu se va mai putea intra și ieși din oraș. În rest activitatea continuă normal.

Spania se apropie de 800 de mii de infectări de la începutul pandemiei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă