Spania. Experiment pentru a determina infectarea la concerte

13 decembrie 2020, 12:35

Străzile pietonale ale Madridului au fost în acest sfârșit de săptămână la fel ca în perioada de dinainte de pandemie. Poliția a încercat cu greu să mențină distanța între persoane. Oamenii au mers umăr la umăr în goana după cumpărăturile de dinainte de Crăciun.

În Barcelona un grup de cercetători au reunit sute de tineri la un concert pentru a vedea care este rata de infectare la un astfel de eveniment. Celor 1.000 de participanți la acest experiment li s-au făcut teste rapide cu câteva ore înainte, apoi jumătate au fost selectați aleatoriu pentru a intra în sală, iar restul au fost trimiși acasă. În interior, tinerii nu au păstrat distanța, în schimb au trebuit să poarte măști de protecție FFP2.

De luni în Catalonia se vor redeschide centrele comerciale la 30% din capacitate și se va putea circula din nou între provincii, iar în Madrid vor mai rămâne izolate doar două zone sanitare.

 

 

Corespondență din Spania, de la Oana Dobrescu

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă