Spania: A început campania electorală pentru alegerile legislative anticipate. Potrivit sondajelor, socialiștii vor lua cele mai multe voturi

14 aprilie 2019, 14:26

Premierul spaniol Pedro Sanchez și-a lansat campania într-o localitate din Sevilla, iar mesajul său a fost către votanții care vor să aibă un partid socialist în fruntea guvernului.

Singurul partid care poate opri dreapta e Partidul Socialist.

Sondajele nu indică niciun câștigător clar în urma alegerilor din 28 aprilie, iar partidele noi vor fi decisive în formarea viitorului guvern.

Printre acestea se numără Podemos și Ciudadanos, care rivalizează între ele, dar și cu formațiunile de stânga și dreapta tradiționale.

Revelația acestui scrutin va fi apariția unui partid care vrea legi dure contra imigrației, interzicerea avortului și a căsătoriilor între persoane de același sex.

Ultimele sondaje prevăd o victorie a Partidului Socialist condus de Pedro Sanchez, dar este aproape sigur că nu va avea suficiente mandate parlamentare pentru o majoritate solidă, iar alianțele vor fi necesare în următoarea legislatură.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite