SpaceX va lansa o misiune pe Lună plătită în Dogecoin

Compania SpaceX a miliardarului Elon Musk va lansa anul viitor un satelit către Lună în cadrul unei misiuni plătite în totalitate cu criptomoneda Dogecoin, a anunţat duminică societatea canadiană Geometric Energy Corporation, care va conduce misiunea selenară, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

10 Mai 2021, 10:26 (actualizat 10 Mai 2021, 10:33) |
Dogecoin

Satelitul, numit DOGE-1, va fi lansat la bordul unei rachete Falcon-9 a SpaceX în primul trimestru al anului 2022, a declarat compania din Calgary într-un comunicat.

Satelitul, de formă cubică şi cu o greutate de 40 de kilograme, va avea ca scop obţinerea ''informaţiilor despre spaţiul selenar cu ajutorul senzorilor şi a camerelor de luat vederi de la bord'', a precizat compania.

''DOGE-1 Mission to the Moon'' va fi ''prima încărcătură comercială selenară din istorie plătită în totalitate cu Dogecoin'', a indicat Geometric Energy Corporation, fără a specifica valoarea tranzacţiei.

''Suntem încântaţi să lansăm DOGE-1 pe Lună!'', a declarat Tom Ochinero, vicepreşedintele departamentului de vânzări comerciale din cadrul SpaceX, adăugând că ''misiunea va demonstra aplicarea criptomonedelor dincolo de orbita Pământului şi va pune bazele comerţului interplanetar''.

Anunţul vine la scurt timp după ce Elon Musk a fost prezent în emisiunea umoristică de televiziune Saturday Night Live (SNL) în care controversatul CEO al companiilor Tesla şi SpaceX a promovat Dogecoin, despre care a spus că este o monedă virtuală creată în glumă, pe care a legitimat-o cu ajutorul mesajelor sale de pe Twitter.

Fervent susţinător al criptomonedelor, Elon Musk a răspuns sâmbătă seară, în cadrul SNL, într-un scheci în care i s-a pus insistent întrebarea "dar ce este de fapt Dogecoin?", că este ''un vehicul financiar de neoprit, care va cuceri lumea''. Antreprenorul a adăugat cu entuziasm: ''înainte către Lună!''.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 15°C
IASI 12°C 14°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 11°C 12°C
BRASOV 12°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI