Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis pentru câteva ore. Precizări de la Autoritatea Aeronautică Civilă: În regiunea orașului Soroca a fost detectat un obiect neidentificat, asemănător unui balon meteorologic

14 februarie 2023, 14:22

La ora 11.24 , spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis din rațiuni de siguranță, dar fără ca autoritățile să dea mai multe amănunte.

După verificări, spațiul aerian a fost redeschis mai devreme decât se preconizase inițial.

Nadia Mihuță, reporter TVR Moldova: „După 4 ore de când a fost închis din motive de securitate, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost redeschis. Între timp, aeronavele care urmau să aterizeze la Chișinău au fost redirecționate spre aeroportul din Iași, iar unele curse au fost anulate. Printre acestea, Istanbul-Chișinău și Chișinău-București.”

După închiderea spaţiului aerian al Republicii Moldova, două aeronave care ar fi trebuit să ajungă la Chișinău au aterizat pe aeroportul din Iași.

Este vorba despre o aeronavă de la Otopeni spre Chișinău și una de la Sharm El Sheikh spre Chișinău, a declarat, pentru Știrile TVR, directorul general al Aeroportului Internațional Iași, Romeo Vatră.

ACTUALIZARE După o zi de speculații, Autoritatea Aeronautică Civilă din Republica Moldova a venit marți seară cu precizări:

„Urmare a recepționării informației de la Ministerul Apărării potrivit căreia în jurul orei 12:30 în spațiul aerian al Republicii Moldova, Ministerului Apărării a recepționat o informație precum că în regiunea orașului Soroca a fost detectat un obiect neidentificat de mici dimensiuni asemănător unui balon meteorologic. Având în vedere condițiile meteo și imposibilitatea monitorizării și identificării obiectului precum a și traiectoriei de zbor a acestuia, în scopul asigurării siguranței și securității cetățenilor, în cadrul Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spațiului Aerian, din care fac parte reprezentanții Ministerului Apărării, Autorității Aeronautice Civile, MoldATSA și a Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, la ora 13:24 a fost luată decizia de a închide temporar spațiul aerian”, se arată într-un comunicat.

„Urmare a verificării informațiilor și asigurării lipsei oricărui pericol pentru siguranța cetățenelor, la propunerea Ministerului Apărării, la ora 14:46 spațiul aerian a fost redeschis. Autoritățile naționale au acționat strict în conformitate cu prevederile Procedurilor specifice aplicabile pentru situații similare”, se precizează în document.

Marți seară, operațiunile de zbor se desfășoară în condiții de siguranță și securitate.

ACTUALIZAREUrmare a ședinței Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spațiului Aerian, a fost emis un NOTAM de închidere temporară a spațiului aerian al Republicii Moldova la ora 11.24, 14 februarie, în scopul asigurării siguranței și securității aviației civile. La ora 14.47, spațiul aerian a fost redeschis”, anunță Autoritatea Aeronautică Civilă.

Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis temporar, după ce ar fi pătruns deasupra țării cel puțin trei drone rusești, conform unor surse.

Acestea ar fi pătruns prin zona sudică a Republicii Moldova. Informația nu este însă confirmată de autorități.

ACTUALIZARE „Stimați pasageri, în acest moment, spațiul aerian al Republicii Moldova este închis, suntem în așteptarea reluării zborurilor. Orarul planificat astăzi va suferi modificări. Stimați pasageri, cei care vă aflați în aeroport, la bord sau urmează să zburați astăzi, vă rugăm să păstrați calmul și să urmăriți panourile informative din aeroport, online pe www.airmoldova.md și www.airport.md, se arată într-un comunicat al Air Moldova.

Pe pagina de Facebook a Air Moldova este anunțat că unele curse nu au decolat, iar altele nu au putut ateriza sau nu au mai ajuns la Chişinău, printre acestea aflându-se şi o cursă de la Bucureşti.

Măsura vine în contextul în care atât președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cât și Maia Sandu au avertizat că ar exista un plan al serviciilor secrete ruse de a distruge Republica Moldova.

Președinta Maia Sandu a anunțat luni că Moscova are un plan de subminare a țării, „cu implicarea unor diversionişti cu pregătire militară, camuflaţi în civil, care să întreprindă acţiuni violente, atacuri asupra unor edificii ale statului şi luare de ostatici”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite