Spațiile comerciale din stațiile de metrou, reamenajate cu ajutorul studenților de la Arhitectură

22 aprilie 2021, 20:33

Peste 120 de chioșcuri și magazine de la metrou au fost demolate de la începutul lunii, din totalul de aproximativ 300. Conducerea Metrorex susține că erau amplasate ilegal și vrea să elibereze spațiile comerciale pentru a le da un nou aspect.

Stațiile de metrou vor fi proiectate și renovate în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”.

Un prim proiect ar urma să fie gata în vară. Scopul este de a reda stațiilor de metrou un suflu nou și un concept de amenajare adaptat transportului modern de călători, spun reprezentații Metrorex.

Sindicaliștii, care au controlat 80% dintre spațiile comerciale de la metrou, au contestat în instanța evacuarea și nu sunt de acord cu noul proiect.

Recent, ministrul Transporturilor a susținut că tocmai din cauza evacuării spațiilor comerciale sindicaliștii au oprit lucrul timp de o zi. Aceștia neagă acuzațiile, dar avertizează că vor intra în grevă dacă în perioada următoare vor urma concedieri sau tăieri de salarii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă