Sorina Pintea, trimisă în judecată pentru luare de mită. Fostul ministru este sub control judiciar

30 aprilie 2020, 13:30

 

Procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Sorina Pintea pentru luare de mită. Pintea ar fi luat mită 10.000 de euro şi 120.000 de lei în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, când ocupa funcţia de director al Spitalului de Urgenţă din Baia Mare.

Sorina Pintea este în acest moment sub control judiciar.

Potrivit DNA, banii reprezintă 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect „proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică.

Pe 28 februarie, Pintea a fost prinsă în flagrant când primea a doua tranşă de bani, 120.000 lei.

Procurorii arătau, la acel moment, că Pintea ar fi spus „super tare” după ce a aflat că a primit banii.

DNA a pus sechestru pe 2 terenuri ale fostului ministru.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite