Sorina Pintea, după negocierile cu sindicatele din Sănătate: S-a decis modificarea legii salarizării. Sindicaliștii renunță la grevă

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, după aproape 12 ore de negocieri cu liderii Federaţiei Sanitas, că s-a ajuns la concluzia că legea salarizării şi regulamentul sporurilor au fost aplicate subiectiv de către spitale şi că s-a decis modificarea legii salarizării, fără însă a fi modificată plafonarea sporurilor la 30%. Reprezentanţii Sanitas au anunţat că renunţă la greva generală programată pentru 11 mai.

08 Mai 2018, 09:33 (actualizat 08 Mai 2018, 21:58) |
Declarațiile ministrului Sănătății, după negocierile cu sindicaliștii. S-a decis modificarea legii salarizării
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

ACTUALIZARE Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că în urma discuţiilor cu managerii de spitale şi cu liderii de sindicat s-a ajuns la concluzia că Legea salarizării şi Regulamentul sporurilor au fost aplicate uneori în mod subiectiv de către spitalele din subordinea diverşilor ordonatori principali de credite.

Ministrul a dat ca exemplu două spitale care au declarat că au avut scăderi salariale faţă de decembrie 2016.

Este vorba despre Spitalul Judeţean Arad, care din 1959 de angajaţi 1820 de salariaţi au avut scăderi, şi Spitalul din Focşani, unde din 1366 de salariaţi 1307 au avut scăderi.

"În urma discuţiilor de astăzi s-a decis modificarea Legii salarizării, dar nu în sensul de a modifica coeficienţii de ierarhizare şi nu în sensul de a modifica procentul de 30% aplicat la anvelopa salarială ca şi regulă generală. De la nivelul guvernamental şi de la nivelul Ministerului Sănătății se va verifica şi urmări modul de aplicare a Legii salarizării şi Regulamentul de sporuri. De asemenea, în urma discuţiilor de astăzi cu sindicatele am convenit ca proiectul noii legi a sănătăţii să cuprindă foarte clar şi indicatori de performanţă care să facă referire inclusiv la cuantumul cheltuielilor de personal, astfel încât să ne asigurăm că toate spitalele vor asigura pentru pacienţi medicamente, materiale sanitare şi tot ce au nevoie", a spus Pintea.

Se fac modificări pe legea salarizării, dar aceste modificări vor viza strict modul de acordare a sporturilor. Nu vom umbla la grila de coeficienți sau alte prevederi ale legii, cu excepâia coeficientului pentru directori de îngrijiri, unde ne vom întoarce la forma inițială a legii din iulie 2017” a completat ministrul Muncii, Olguța Vasilescu.

Una dintre măsurile importante este scoaterea gărzilor efectuate de medici și asistente în afara plafonului de 30 la sută prevăzut pentru sporuri ca pondere în totalul cheltuielilor cu personalul pentru fiecare ordonator de credite, a adăugat Olguța Vasilescu. "Nu vor mai fi motive pentru diminuarea sporurilor la medici. Toate gărzile vor fi plătite. Se creează un spațiu în anvelopa plafonului de 30 la sută pentru celelalte sporuri".

Despre negocierea Contractului Colectiv de Muncă, Olguța Vasilescu a declarat că este o revendicare care a fost tezolvată încă de ieri. La Ministerul Sănătății a avut loc prima rundă de negocieri în acest sens.

În urma discuțiilor s-a convenit încheierea următorului acord:

1) Acordarea unei sume compensatorii pentru toții angajații din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete față de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferența.

2) Păstrarea actualelor limite prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim.

3) Crearea posibilității depășirii procentului de 30% prevăzut în art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor și stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate.

4) Excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017.

5) Reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.

6) Reformularea modalității de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma inițială a Legii 153/2017.

7) Echivalarea funcțiilor de moașe și surori medicale cu funcția de asistent medical.

Toate prevederile de mai sus se vor aplica asupra drepturilor salariale care se vor acorda începând cu luna mai 2018.

Sindicaliștii din Sănătate au anunțat că renunță la greva generală anunțată pentru 11 mai, după ce au ajuns la un acord cu reprezentanții guvernului.

ACTUALIZARE Negocierile de marţi de la Palatul Victoria, dintre reprezentanţii sindicatelor din sănătate şi miniştrii Muncii, Sănătăţii şi de Finanţe, pe tema regulamentului de sporuri, au început la ora 10.00. Sunt cele mai lungi negocieri din ultimii ani.

Autoritățile au venit cu două promisiuni. În primul rând, niciun angajat din sistem nu va primi luna aceasta mai puțini bani față de luna februarie.

Autoritășile au mai spus că plata gărzilor se va face din fonduri separate.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de cum au decurs până acum negocierile și speră la o alocare mai mare de fonduri din partea autorităților.

 

În prima parte a discuțiilor la care a participat și Viorica Dăncilă, sindicaliștii au cerut ca din acel plafon de 30 la sută pentru sporuri stabilit prin legea salarizării unice să fie exceptate sporurile pentru gărzi, pentru sâmbete și duminici și pentru sărbători legale.

Autoritățile au fost de acord să elimine doar sporurile din gărzi.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a întâlnit la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai sindicatelor din Sănătate.

La întâlnire vor participa şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, potrivit programului premierului Viorica Dăncilă.

La începutul şedinţei de Guvern din 3 mai, premierul a anunţat că se va întâlni, pe 8 mai, cu reprezentanţii federaţiei sindicale din sănătate "pentru a vedea nemulţumirile acestora" şi ce soluţii pot fi găsite la problemele pe care le ridică aceştia.

Pe 4 mai, la Bacău, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că reprezentanții SANITAS au fost invitaţi să participe pe 8 mai la o nouă serie de negocieri cu Guvernul, pentru a discuta pe tema scăderilor salariale și a contractului colectiv de muncă.

Pintea a precizat că reprezentanții SANITAS au venit la minister cu un set de propuneri pe care ea le-a prezentat premierului.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 26°C 17°C
IASI 20°C 16°C
CLUJ 24°C 18°C
CONSTANTA 20°C 18°C
CRAIOVA 26°C 19°C
BRASOV 25°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI