Sorin Oprescu a fost arestat preventiv la Atena, pentru 40 de zile. El poate face contestație în 48 de ore și să ceară măsura controlui judiciar

Sorin Oprescu a fost arestat preventiv, după ce ieri a fost prins în Grecia. Decizia a fost luată astăzi, la Curtea de Apel din Atena. Dar extrădarea în România a fostului primar al Capitalei, care are de ispăşit o condamnare de peste 10 ani de închisoare, se anunţă o procedură de lungă durată. Alex Costache ne spune mai multe.

18 Mai 2022, 07:24 (actualizat 18 Mai 2022, 18:38) Știrile TVR |

UPDATE Un procuror din cadrul Curții de Apel de la Atena a emis acest mandat de arestare provizoriu, urmând ca în 48 de ore, Sorin Oprescu și avocații lui greci să facă o contestație și să ceară eliberarea pe control judiciar. Adică până în momentul în care se va judeca cererea de predare în România, Sorin Oprescu ar putea sta în Atena ori în arest, ori eliberat sub control judiciar.

UPDATE Curtea de Apel din Atena a emis un mandat de arestare provizoriu de 40 de zile pe numele lui Sorin Oprescu, aceasta până când aceeași instanță va decide cu privire la procedura de predare, a transmis Alexandru Costache, pentru Telejurnal. Nu e vorba de o extrădare propriu-zisă, pentru că România și Grecia sunt țări UE, e o procedură doar de predare între instanțe. În aceste 40 de zile Curtea de Apel de la Atena va trebui să judece și această decizie de a-l preda sau nu în România pe Sorin Oprescu. Potrivit unor surse judiciare, fostul primar intenționează să ceară azil politic în Grecia. Ar putea avea unele șanse, în condițiile în care alți fugari - Dragoș Săvulescu sau miliardarul Beniamin Steinmetz - care au fost prinși în Grecia, dar care nu au fost predați autorităților române.

-----------------------------------------------------------------------------------------------

Oprescu a plecat din România înainte de pronunțarea sentinței. Fostul primar a fost prins, după ce și-a declarat o reședință în Atena și a apărut în bazele de date ale poliției elene.

Polițiștii greci au trimis o informare colegilor din România, apoi s-au dus și l-au ridicat de la acea adresă.

Sorin Oprescu urmează să fie prezentat astăzi procurorilor și are dreptul să facă apel.

CONTEXT:

Sentința pentru Oprescu a fost pronunțată de Curtea de Apel București. Instanța a decis și confiscarea extinsă a sumelor de 102.000 lei și 9.400 de euro, precum și a mai multor case și terenuri deținute de fostul primar general Sorin Oprescu în București (strada Herăstrău) și Ciolpani (Ilfov). Oprescu a fost dat ulterior în urmărire internațională pentru că nu a fost găsit în țară.

Decizie luată cu doi la unu din completul de trei judecători

Decizia instanței a fost luată în majoritate, doi la unu, din completul de trei judecători.  Inițial au fost doi magistrați care nu au reușit să se pună de acord în privința sentinței și a fost nevoie de un al treilea judecător, care a înclinat balanța. Acest al treilea judecător este Claudia Jderu, cea care a condamnat-o și pe Elena Udrea la 8 ani de închisoare.

În primă instanță, Oprescu a primit 5 ani și 4 luni de închisoare

Acuzațiile au vizat perioada când Oprescu era primar al Capitalei în al doilea mandat. Procurorii DNA l-au acuzat pe fostul primar că ar fi fost liderul unui grup infracțional organizat din Primăria Capitalei, care se ocupa cu colectarea de comisioane, de șpăgi de la oamenii de afaceri care aveau contracte cu instituții din subordinea Primăriei Capitalei.

Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Fostul edil a fost condamnat în primă instanță la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 35°C
IASI 34°C 35°C
CLUJ 36°C 31°C
CONSTANTA 27°C 28°C
CRAIOVA 36°C 31°C
BRASOV 28°C 30°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI