Sorin Grindeanu, susținut de PSD pentru postul de vicepremier. Decizie luată după o serie de neînțelegeri la vârful partidului

Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu
23 noiembrie 2021, 12:53

Gabriela Firea, Vasile Dîncu, dar și alți lideri ai PSD au dorit această funcție.

Sorin Grindeanu a fost susținut de cei mai mulți lideri.

PSD a avut marţi dimineaţă o altă şedinţă a acestui organism intern, dar nu a reuşit să decidă cine va fi vicepremier în guvernul ce s-a conturat în urma negocierilor dintre PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, declara luni că vicepremier va fi unul dintre candidaţii la posturile de ministru propuşi de social-democraţi.

Cele mai multe şanse pentru a ocupa această funcţie le aveau Sorin Grindeanu şi Gabriela Firea.

Tot în ședința de marți după-amiază s-a luat decizia să fie propus ca ministru al Economiei Florin Spătaru, după ce senatorul PSD Marius Humelnicu a anunţat că a decis să renunţe la nominalizare, din motive personale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite