Sorin Grindeanu, la Bruxelles. Şeful Executivului participă la reuniunea Partidului Socialiştilor Europeni

9 martie 2017, 11:30

Premierul Sorin Grindeanu a avut astăzi, la Bruxelles, o serie de discuții cu Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, cu Serghei Stanishev, președintele Partidului Socialiștilor Europeni, cu Pierre Moscovici, comisar european pentru Afaceri Economice, cu Gianni Pittella, președintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, precum și alți lideri europeni, între care Alexis Tsipras, prim-ministru al Republicii Elene, și Antonio Costa, premierul Portugaliei.

În cadrul discuțiilor, șeful Executivului a susținut necesitatea relansării proiectului european pe baza ideii de unitate în jurul valorilor și principiilor fundamentale ale Uniunii Europene. “România este determinată să se implice activ în susținerea unei Uniuni consolidate, bazate pe coeziune, solidaritate și în spiritul valorilor fundamentale. Este nevoie de o abordare inclusivă, în format de dialog deschis participării tuturor statelor”, a afirmat prim-ministrul român, potrivit unui comunicat al Guvernului.

De asemenea, premierul Sorin Grindeanu a subliniat că pentru România sunt importante politicile privind fondurile de coeziune și politicile agricole comune.

_________________

În cadrul vizitei la Bruxelles, premierul va avea mai multe întâlniri cu oficiali europeni. Premierul Sorin Grindeanu va avea discuţii cu preşedintele Franţei, Francois Hollande,  se va întâlni cu premierul austriac, cu omologul său suedez şi cu cel ceh.

Sorin Grindeanu a spus că ţara noastră va avea un mesaj clar: vrem consolidarea şi redinamizarea construcţiei europene şi nu vom accepta propunerea unei Europe cu mai multe viteze de acum încolo, a transmis corespondentul TVR Ionuţ Gheorghe.

Vezi şi ştirea: „Klaus Iohannis, înainte de Consiliul European de primăvară: Trebuie să tindem spre o UE unită şi puternică”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă