Sorin Cîmpeanu: Vom propune o reformă a sistemului de alocare a burselor elevilor

Ministerul Educaţiei va propune o reformă a sistemului de alocare a burselor elevilor, a anunțat, joi, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu.

30 Iunie 2022, 11:56 (actualizat 30 Iunie 2022, 12:02) Știrile TVR |
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu

Reforma va presupune o creştere importantă de buget şi cuantumuri minime care să fie garantate inclusiv prin existenţa unor mecanisme care să permită sancţionarea acelor situaţii în care copiii nu primesc bursele sociale la care au dreptul, conform declarațiilor ministrului.

"Vom propune o reformă a sistemului de alocare a burselor elevilor. Această reformă va presupune o creştere foarte importantă de buget şi va presupune de asemenea şi cuantumuri minime care să fie garantate inclusiv prin existenţa unor mecanisme care să permită rapid sancţionarea acelor situaţii în care elevii nu primesc acele burse sociale la care au dreptul. De asemenea, vom avea şi burse de încurajare a excelenţei mult mai mari decât până acum. (...) Autorităţile locale trebuie să plătească aceste burse pentru că, spre deosebire de perioada dinainte de 2020, când aceste burse se plăteau din bugetul autorităţilor locale, acum banii aceştia vin de la bugetul de stat. Nu plăteşti burse elevului se cheamă deturnare de fonduri", a arătat ministrul, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, noul proiect va prevedea un cuantum de minimum 250 de lei pentru bursele sociale, valoare care să fie respectată.

"Vrem să avem prevederi pentru a putea sancţiona acele situaţii în care nu se respectă acest cuantum minim", a mai spus Cîmpeanu.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 33°C 31°C
IASI 28°C 28°C
CLUJ 28°C 28°C
CONSTANTA 29°C 28°C
CRAIOVA 29°C 29°C
BRASOV 29°C 27°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI