Sorin Cîmpeanu: Testele pe bază de salivă trebuie să ajungă în școli într-o săptămână

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu
16 noiembrie 2021, 08:50

„S-au semnat vineri contractele subsecvente, după ce la începutul săptămânii trecute s-au semnat acordurile cadru pentru cele trei loturi. Contractele subsecvente sunt semnate, cei care au câştigat licitaţia au la dispoziţie între una şi cinci zile pentru a depune scrisorile de garanţie bancară. Nu ai controlul dacă o să depună într-o zi sau în cinci zile. Dacă depun, de exemplu, mâine, poimâine contractul începe să se execute. Termenul de livrare pentru lotul 1 este între una şi cinci zile. Deci, le putem avea miercuri, le putem avea joi, le putem avea vineri, le putem avea săptămâna viitoare, luni”, a declarat Sorin Cîmpeanu, transmite Agerpres.

El a adăugat că se aşteaptă, totuşi, ca testele să sosească până la finalul săptămânii în curs.

„Aşteptarea mea este, aşa cum am primit informaţia, la finalul acestei săptămâni. Dar, se poate foarte bine să fie şi luni, marţi, la începutul săptămânii viitoare”, a menţionat ministrul interimar al Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu a precizat că toţi elevii urmează să fie testaţi, indiferent dacă sunt sau nu sunt vaccinaţi anti-COVID-19.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite