Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Australian Open, după o victorie în fața Petrei Kvitova. Este a 15-a victorie în faţa unei jucătoare din top 10 WTA

Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea
10 februarie 2021, 09:58

Cîrstea (30 ani, 68 WTA), care a realizat în 2017 cea mai bună performanţă a sa la Melbourne, optimile de finală, s-a impus după circa două ore de joc (2 h 03 min).

Cehoaica a început mai bine meciul şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar Cîrstea a avut o revenire formidabilă, reuşind să câştige patru ghemuri la rând (5-3). Kvitova a făcut break, dar nu a putut să îşi concretizeze şi serviciul, astfel că Sorana s-a impus în primul set cu 6-4.

Kvitova a dominat categoric actul secund, în care a condus cu 4-0 şi a încheiat cu 6-1. În decisiv a fost rândul româncei să aibă 4-0, câştigând apoi cu 6-1.

Cîrstea a încheiat cu 2 aşi şi 7 duble greşeli, în timp ce Kvitova a avut un as şi 7 duble greşeli. Diferenţele au fost destul de mici la serviciu, 55%-54% la primul şi 50%-47% la al doilea, ambele în favoarea româncei. Procentajele au fost egale la mingile de break transformate – 38%, 6/16 Sorana şi 5/13 Petra. Kvitova a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 21-17, dar a făcut şi mai multe erori neprovocate, 44-30.

Kvitova are în continuare avantaj în meciurile directe cu Cîrstea, 5-3, după ce se impusese în precedentele două dueluri, la Madrid în 2014 şi la Wimbledon în 2016.

Kvitova (30 ani), numărul 8 mondial, a jucat finala primului turneu de Mare Şlem al anului în 2019.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 215.000 dolari australieni şi 130 de puncte WTA.

Am fost una dintre jucătoarele care s-au aflat în carantină strictă. Cred că e impresionant să vii după 15 zile în care nu ai lovit mingea şi să joci în felul în care am făcut-o eu azi. Nu mă aşteptam la aşa ceva”, a mărturisit Cîrstea.

Cîrstea nu mai învinsese o jucătoare din primele 10 ale lumii la un turneu de Grand Slam de nouă ani. În 2012, în primul tur la Australian Open, se impunea în faţa Samanthei Stosur (5 WTA).

Am pierdut multe meciuri cu Petra, care este o jucătoare extraordinară. Loveşte mingea foarte puternic. Mi-a trebuit ceva timp pentru a-mi adapta jocul, dar după aceea am simţit că o pot învinge şi m-am simţit încrezătoare. Sunt foarte fericită că am câştigat„, a declarat Cîrstea, citată de site-ul oficial al turneului și preluată de Agerpres.

În turul următor, Sorana Cîrstea va da peste o altă reprezentantă a Cehiei, Marketa Vondrousova (21 ani, 20 WTA), cap de serie numărul 19.

Vondrousova, finalistă la Roland Garros în 2019, a atins în premieră turul al treilea la Melbourne, după 6-1, 7-5 cu Rebecca Marino (Canada).

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite