Sorana Cîrstea este în turul trei la Wimbledon, după ce a învins-o pe Victoria Azarenka, favorită 12 și dublă campioană de Mare Șlem

1 iulie 2021, 21:38

Sorana s-a impus după două ore și 20 de minute în fața unei duble campioane de Grand Slam. Românca și-a egalat astfel cea mai importantă performanță la Wimbledon,  unde a mai ajuns în turul trei la edițiile din 2009, 2012 și 2017.

Azarenka, semifinalistă la Wimbledon în 2011 şi 2012, a făcut un break la 5-5 şi a servit pentru set, în primul act, dar sportiva noastră a reuşit să facă şi ea break, iar apoi s-a impus în tiebreak cu 7-5.

(w500) Sorana Cî

Belarusa a dominat setul secund, în care a condus cu 3-0, câştigând cu 6-3.

În decisiv, Azarenka a avut 2-0 şi 3-1, dar Cîrstea a reuşit patru ghemuri consecutive, desprinzându-se la 5-3. Românca a ratat două mingi de meci şi şi-a pierdut serviciul, Azarenka apropiindu-se la un ghem. Sorana a încheiat însă partida cu un break (6-4).

În acest meci, Sorana Cîrstea a avut 3 aşi şi 3 duble greşeli, iar adversara sa 9 aşi şi 9 duble greşeli. Azarenka a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 35-29, dar şi mai multe erori neprovocate, 30-22.

(w460) Sorana Cî

Azarenka avea 3-0 în meciurile directe cu Sorana, pe care a învins-o în 2008, în turul al doilea la Roland Garros, cu 6-0, 6-0, în turul al doilea la Wimbledon, în acelaşi ani, 2008, cu 6-1, 6-3, şi în turul al treilea la Wimbledon, în 2009, cu 7-6 (2), 6-3.

În turul următor, Sorana se va înfrunta cu jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu (18 ani, 338 WTA), care a produs surpriza și a eliminat-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, 42 WTA, scor 6-2, 6-4.

Pentru calificarea în turul al treilea, Sorana Cîrstea este recompensată cu 115.000  lire sterline şi 130 de puncte în clasamentul WTA.

(w500) Sorana Cî

România are două sportive rămase în competiție la Wimbledon, ambele calificate în turul trei: Sorana Cîrstea și Irina Begu. Monica Niculescu, Mihaela Buzărnescu, Ana Bogdan și Patricia Țig au părăsit Grand Slamul în runda inaugurală.

Simona Halep, campioană en titre la Wimbledon, s-a retras din cauza unei accidentări care a ținut-o departe de turnee încă din luna mai.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite