Sondaj Reuters: Trump, mare favorit în competiția republicană internă, în fața guvernatorului Floridei, Ron DeSantis. Mitinguri și pizza

22 aprilie 2023, 19:01

La finalul unui miting din Fort Myers, Trump a intrat într-o pizzerie unde a făcut poze, a împărțit cutii cu pizza și a consumat o felie în fața camerelor de luat vederi.

Potrivit Washington Post și CNN, președintele Biden și-ar putea anunța săptămâna viitoare candidatura pentru alegerile din 2024, printr-un videoclip.

În 2019, democratul Joe Biden şi-a anunţat candidatura tot printr-un video. Deşi mulţi l-au văzut iniţial ca pe un politician pe tuşă, ieşit din lumea politică după încheierea mandatului său de vicepreşedinte al lui Barack Obama, fostul senator de Delaware s-a impus, câştigând nominalizarea partidului său şi apoi învingându-l pe Donald Trump.

Joe Biden a sugerat deja în mai multe rânduri că va candida pentru a fi reales, inclusiv în timpul călătoriei sale în Irlanda, de săptămâna trecută.

Susţinătorii lui Joe Biden au indicat totuşi că acesta nu vede nicio urgenţă în a-şi oficializa intrarea în cursă pentru un nou mandat prezidenţial.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite