Sondaj: Jumătate dintre japonezi sunt de acord cu desfăşurarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo

Japonezii sunt în continuare divizaţi în privinţa desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Tokyo, în această vară, însă numărul celor care sunt în favoarea evenimentului a crescut la 50%, în condiţiile în care criza sanitară locală a început să se diminueze, conform unui sondaj publicat luni, citat de AFP și preluat de Argerpres.

07 Iunie 2021, 11:30 |
Jocurile Olimpice

Potrivit acestui sondaj, realizat de cotidianul nipon Yomiuri, jumătate dintre persoanele intervievate s-au declarat în favoarea desfăşurării Jocurilor de la Tokyo la datele prevăzute (23 iulie - 8 august), în timp ce 48% doresc ca acesta să fie anulate.

Luna trecută, într-un studiu de opinie similar al aceleiaşi publicaţii japoneze, doar 39% dintre cei chestionaţi s-au declarat în favoarea derulării Jocurilor Olimpice în această vară, în timp ce 59% au fost împotrivă.

La sondajul dat publicităţii luni au participat 1.070 de persoane, fiind realizat între 4 şi 6 iunie, într-un moment în care numărul de infectări cu Covid-19 scade progresiv în Japonia.

Totodată, campania de vaccinare s-a accelerat în ultimul timp în arhipelagul nipon, chiar dacă doar puţin peste 3% din populaţia naţională a fost complet vaccinată pentru moment.

Conform aceluiaşi sondaj realizat de Yomiuri, 26% dintre persoanele intervievate au spus că doresc ca Jocurile Olimpice să se desfăşoare cu porţile închise, în timp ce 24% ar fi de acord cu un număr limitat de spectatori.

Într-un alt sondaj publicat luni de grupul japonez de televiziune Japan News Network, 44% dintre cei chestionaţi au aprobat desfăşurarea JO în această vară, 31% doresc anularea acestora, iar 24% vor o nouă amânare.

Organizatorii au respins în mod sistematic o nouă amânare a Jocurilor, după cea de anul trecut. Săptămâna trecută, preşedinta comitetului Tokyo-2020, Seiko Hashimoto, s-a declarat "100% sigură" că acestea vor avea loc.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 6°C
IASI 3°C -1°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 14°C 7°C
CRAIOVA 5°C 7°C
BRASOV 5°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI