Românii îl venerează pe Aresenie Boca, mai mult chiar decât pe Isus Hristos. Însă vor să semene mai degrabă cu Gigi Becali. Iar în topul românilor cu care ne mândrim îi așează laolaltă pe Simona Halep, Nadia Comăneci, Alexandru Ioan Cuza și Nicolae Ceaușescu. Așa arată cel mai nou studiu IRES despre visurile şi fantasmele mioritice.
Veneraţia pentru sfinţi este destul de puternică la români. Mai mult de jumătate dintre respondenţii ultimului studiu IRES recunosc faptul că venerează un sfânt din credinţa ortodoxă.
În topul preferinţelor se află Arsenie Boca, Sfântul Ioan Botezătorul, Iisus Hristos sau Sfântul Nicolae.
O recunosc deschis femeile, vârstnicii şi cei din mediul rural. Aproape un sfert dintre români declară că au fost de mai multe ori într-un pelerinaj.
Sunt mulţi şi cei care cred în existenţa icoanelor făcătoare de minuni, 53%.
Peste trei sferturi dintre românii spun că nu au niciun reper sau model printre personalitățile din România.
Dintre cei care vor totuși să semene cu o persoană publică de la noi din țară, cei mai mulţi i-au ales pe Gigi Becali și pe Ion Ţiriac.
De altfel, Gigi Becali, Ion ŢIriac şi Simona Halep sunt exemple de reuşită materială pentru români. Iar, când vine vorba de eroi din istoria României care să-i inspire, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul sunt în top.
Pelerinaj la moaşte
NU, niciodată - 68%
DA, de mai multe ori - 20%
DA, o dată - 12%
Sursa: IRES
Icoane făcătoare de minuni
DA, există - 53%
NU, nu există - 42%
Nu ştiu - 5%
Sursa: IRES
Exemple de reuşită materială
Ion Ţiriac - 17%
Gigi Becali - 14%
Simona Halep 4%
Sursa: IRES