SONDAJ | România este pe primul loc în topul UE la dare de mită pentru asistență medicală

România este din nou în topul corupției din Uniunea Europeană. Iar sistemul medical este o zonă fierbinte, unde mita deschide ușile și dă siguranță pacienților că vor beneficia de grija cadrelor medicale. De altfel, 20% dintre românii care au răspuns întrebărilor din Barometrul Global al Corupției, realizat de Transparency Internațional au spus că au dat mită pentru serviciile medicale.

21 Iunie 2021, 20:09 (actualizat 21 Iunie 2021, 20:57) |

Cea mai mare corupție este în sistemul medical, consideră românii. 22% dintre respondenți susțin că au dat mită pentru a fi tratați așa cum trebuie în spitalele din țara noastră. Pe locul doi se află Bulgaria și Lituania, urmate de Ungaria.

Corupție este și în învățământ, arată studiul. 11% dintre respondenții români au declarat că au dat mită în diverse situații angajaților din educație.

Spre finalul topului românesc sunt și polițiștii. 7% dintre cei chestionați au susținut că au oferit bani sau bunuri pentru a-și rezolva problemele legale cu care se confruntau. Recent, zeci de polițiști rutieri din Brașov și Botoșani, dar și mai mulți lucrători de la Înmatriculări din Timișoara și din Suceava au intrat în vizorul procurorilor, acuzați de luare de mită sau abuz în serviciu.

Potrivit studiului Transparency Internațional, realizat anul trecut, aproape jumătate dintre locuitorii din Uniunea Europeană cred că guvernele nu luptă eficient împotriva corupției.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 14°C
IASI 10°C 13°C
CLUJ 8°C 8°C
CONSTANTA 14°C 15°C
CRAIOVA 6°C 11°C
BRASOV 10°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI