Soluţii pentru deszăpezirea străduţelor. Locuitorii sectorului şase din Capitală îşi pot parca maşinile la mall

17 ianuarie 2017, 14:38

La miezul nopţii, parcarea celui mai mare mall din sectorul şase era goală. 2500 de locuri au fost puse la dispoziţie pentru bucureştenii care locuiesc pe bulevardele Vasile Milea şi Timişoara. La nici doi kilometri distanţă, un alt mall a avut barierele ridicate, azi-noapte. Parcarea a fost aproape umplută de şoferii din Drumul Taberei. În schimb, cei din zona Lujerului nu s-au înghesuit în parcarea unui supermarket.

Între timp, operatorii de la salubrizare curăţă străzile de zăpadă.

Şi primarul sectorului 3 spune că are probleme din cauza maşinilor lăsate în mijlocul drumului. Robert Negoiţă susţine că trebuie adoptate rapid procedurile pentru ridicarea acestor vehicule.

În schimb, şoferii din cartierul Pantelimon, care şi-au lăsat maşinile într-un mall, s-au trezit cu avertismente. Parcarea este privată, iar cei care nu respectă condiţiile vor trebui să suporte costurile ridicării şi recuperării autovehiculului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite