Soluţii de trafic pentru şapte zone importante din Capitală, din aprilie, anunță viceprimarul Capitalei

Soluții de trafic pentru Capitală
Soluții de trafic pentru Capitală
14 februarie 2022, 21:53

Zone pentru care care s-au definitivat soluțiile de trafic (sursa: viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, Facebook)

Calea Floreasca – Radu Beller și Dorobanți.

1) Calea Floreasca – arteră cu 4 benzi de circulație.

⇨ Sens unic de circulație pentru traficul rutier, pe două benzi (sens Sos. Ștefan cel Mare – Calea Floreasca până la intersecția cu strada Ceaikovski).

⇨ Benzile de circulație de pe margine vor fi transformate în bandă unică de circulație pentru transport public. O bandă pe sensul Șos Ștefan Cel Mare – Strada Ceaikovski, iar cealaltă pentru circulația din sens invers.

2) Radu Beller – arteră cu 4 benzi de circulație

⇨ Aici se crează sens unic de circulație pe tronsonul dintre strada Mircea Eliade și Calea Dorobanți.

⇨ Vor fi alocate două benzi de circulație traficului rutier (sens Mircea Eliade către Piața Dorobanți)

⇨ Benzile de pe marginea drumului vor fi transformate în bandă unică pentru transportul public, fiind alocată câte una pentru ambele sensuri de circulație ale tronsonului Mircea Eliade – Piața Dorobanți.

3) Calea Dorobanți – 6 benzi de circulație

⇨ Aici, pe sensul de circulație dintre Piața Dorobanți către Șos Ștefan cel Mare se vor crea 4 benzi de circulație – 3 pentru traficul rutier, 1 pentru transportul public

⇨ Pe sensul invers vor fi două benzi de circulație – 1 pentru traficul rutier și 1 alocată exclusiv pentru transportul public.

Zona Calea Floreasca – Radu Beller – Dorobanți sunt prevăzute și locuri de parcare. (vezi proiectele în atașat)

_____

Practic, dacă vii din centru, pe strada Polonă vei avea culoar de sens unic până la intersecția Calea Floreasca cu strada Ceaikovski și Mircea Eliade.

De asemenea, dacă vii dinspre zona de Nord către centru, tronsonul Mircea Eliade – Radu Beller – Piața Dorobanți – Calea Dorobanți – Piața Romană se transformă într-un culoar rapid de trafic.

_____

Soluții și pentru alte șapte zone din București. Este vorba despre:

⇨ Calea 13 Septembrie – modificări geometrice ale intersecției căii 13 Septembrie cu bulevardul Tudor Vladimirescu și Șoseaua Panduri, în scopul creșterii capacității de trafic general și a îmbunătățirii condițiilor de circulație a transportului public de suprafață.

⇨ Șoseaua Antiaeriană – modificări geometrice ale intersecției drumului Sării cu Calea 13 Septembrie și Șoseaua Antiaeriană, în scopul creșterii capacității de trafic general și a îmbunătățirii condițiilor de circulație a transportului public de suprafață.

⇨ Drumul Taberei – sistem de sensuri unice, cu reconfigurarea intersecțiilor, în perimetrul străzilor Locotenent Găină, drumul Sării și drumul Taberei, în scopul creșterii capacității de trafic general și a îmbunătățirii condițiilor de circulație a transportului public de suprafață.

⇨ Dorobanți – modificări geometrice și de alocare a benzilor de circulație pe unele tronsoane ale căii Dorobanți, în scopul creșterii capacității de trafic general și creării de benzi dedicate transportului public de suprafață.

⇨ Calea Floreasca – sistem de sensuri unice, cu circulația în sens opus, exclusiv a transportului public, pe Calea Floreasca (între Șos. Ștefan cel Mare și strada George Călinescu) și strada Radu Beller (între strada Av. Popa Marin și piața Dorobanți).

⇨ Aviatorilor – benzi dedicate transportului public de suprafață pe unele tronsoane ale Șoselei Kiseleff și ale Bulevardului Aviatorilor, în scopul îmbunătățirii condițiilor de circulație a transportului public de suprafață.

⇨ Pantelimon – cu extindere la 4 benzi de circulație și creare de bandă unică pentru transportul public.

_____

Alte soluții de trafic se vor implementa în zona centrală și în Nord:

1) Benzi dedicate transportului public de suprafață sau separarea fizică prin bolarzi flexibili a benzii 1 de circulație pe arterele:

⇨ Bd. G-ral Gh. Magheru

⇨ Bd. C. Coposu, între strada Sf. Vineri și piața Unirii

⇨ Bd. Dacia, între calea Victoriei și calea Griviței

⇨ Calea Griviței, între str. Semicercului și Bd. Dacia

⇨ Bd. Ion Mihalache, între Bd. Banu Manta și piața Victoriei

2) Modificări geometrice ale unor tronsoane ale Șoselei Pipera, în scopul îmbunătățirii condițiilor de circulație a transportului public de suprafață.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite