Solista trupei Roxette, Marie Fredriksson, a murit la 61 de ani

10 decembrie 2019, 14:26

Informația a fost făcută publică de cotidianul suedez Express, citând un comunicat al familiei acesteia: „Cu mare tristețe anunțăm că una dintre cele mai mari și mai iubite artiste a plecat dintre noi. Marie Fredriksson a murit în dimineața zilei de 9 decembrie, ca urmare a unei boli cu care a fost diagnosticate de mult”.

Marie era căsătorită cu Mikael Bolyos și avea cu acesta doi copii, pe Inez Josefin, în vârstă de 26 de ani, și pe Oscar, de 23 de ani.

În 2016, după 30 de ani de carieră, Marie Fredriksson, solista duoului Roxette, fondat împreună cu Per Gessle, anunța că se retrage din industria muzicală.

Aceasta a declarat la momentul respectiv că „zilele sale de turneu s-au terminat”, din cauza stării sale de sănătate precare.

Fredriksson a fost diagnosticată cu o tumoare pe creier în 2002, iar, de-a lungul timpului, a fost supusă unor intervenții chirurgicale și mai multor sesiuni de chimioterapie. În 2005, artista declara că este sănătoasă și nu se mai află sub tratament.

În 2009, duoul s-a reunit și a reînceput să susțină concerte live, însă, în februarie 2016 a concertat pentru ultima dată, deoarece Marie a fost sfătuită de medici să nu mai cânte pe scenă.

În iunie 2016, grupul muzical și-a lansat cel de-al zecelea album, „Good Karma”.

Formată la începutul anilor ’80, Roxette a devenit rapid una dintre cele mai iubite trupe pop, iar piese precum „The Look”, „Dressed for Success”, „Listen to Your Heart”, „Dangerous”, „It Must Have Been Love”, „Joyride” şi „Milk and Toast and Honey” au făcut înconjurul lumii, fiind considerate în prezent adevărate „evergreen-uri”.

Marie Fredriksson şi Per Gessle s-au întâlnit pentru prima dată în Halmstadt (Suedia), la sfârşitul anilor ’70, primul album Roxette – „Pearls of Passion” – fiind lansat câţiva ani mai târziu, în octombrie 1986. Au urmat alte albume de studio, compilaţii, un album de remixuri şi opt albume video, cărora li se adaugă peste 40 de single-uri şi tot atâtea videoclipuri. Cu o colecţie impresionantă de hituri, duoul suedez a reuşit să domine clasamentele muzicale în anii ’90, dar şi mult după, înregistrând, de-a lungul timpului, vânzări de peste 75 de milioane de discuri. Trupa Roxette a susținut trei concerte în România, ultimul fiind în 2015.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă