Soldaţii fără arme. Lupta artiştilor ucraineni pe frontul cultural „La fel cum o centrală electrică produce electricitate și o brutărie face pâine, un teatru trebuie să continue să joace pentru că asta e viața”

Războiul lui Putin a fost conceput pentru a eradica sentimentul de identitate și istoria Ucrainei, spun artiştii naţiunii, care își folosesc lucrările ca armă într-un puternic act de rezistență. Războiul se referă, la un anumit nivel, la granițe și se petrece cu obuze, lansatoare de rachete Himars și drone Shahed-136. Dar, la un nivel mai profund, este vorba despre cultură. Iar artiștii rezistă cu disperare, luptând pe frontul cultural.

27 Noiembrie 2022, 15:31 Știrile TVR |
Zhanna Kadyrova - ‘Palianytsia’ 2022 / FOTO: galleriacontinua.com
Zhanna Kadyrova - ‘Palianytsia’ 2022
Alexander Mikhed
Scriitoarea ucraineană Victoria Amelina
Zhanna Kadyrova - ‘Palianytsia’ 2022
Sculpturil medievale cunoscute sub numele de
Balerina Lara Paraschiv

Artistul Oleksi Sai se adăposteşte adesea, împreună cu soția și fiul lor, în atelierul său, un labirint de camere ascunse într-o curte modestă din Kiev. Este la parter și are pereți buni, așa că ei consideră că este un adăpost rezonabil împotriva rachetelor rusești. Întreaga familie munceşte: fiul său, Vasil, editează videoclipuri; soția sa, Svitlana Ratoshniuk, confecționează obiecte textile brodate cu logoul "Fuck Putin" în limba ucraineană.

Când rușii au invadat țara pe 24 februarie, spune el, "am uitat complet de artă, am uitat de toate planurile mele și am început să lucrez pentru război".

Mai întâi, a început a făcut afișe de protest. "Știu cum să o fac rapid", mărturiseşte Sai pentru The Guardian; și-a perfecționat această abilitate cu aproape un deceniu în urmă, în timpul protestelor din Piața Maidan din 2013, împotriva președintelui pro-rus de atunci, Viktor Ianukovici.

Bannerele sale au fost văzute pe străzile din Londra, New York și Berlin. Un poster arată un șir de medalii rusești "Pentru tortură", "Pentru jaf" și "Pentru genocidul poporului ucrainean".

(w460) Alexander

Mai târziu, Sai a realizat un video. Trupuri sfărâmate și rupte, clădiri contorsionate și prăbușite, toată oroarea războiului. Pentru materialul video a folosit 7.000 de fotografii din mijlocul războiului - adunate de la jurnaliști, dar și de la fotografii pe care îi cunoștea și care se înrolaseră și făcuseră fotografii în mijlocul carnagiului. "Scopul meu este să îngrozesc oamenii", spune el. "Pentru a arăta că războiul este total. Pentru a arăta că este al naibii de serios." Lucrările au fost expuse la sediul NATO, la Parlamentul European.

Sunetul este realizat din interceptări radio ale soldaților ruși care vorbesc cu mamele sau iubitele lor.

"Este prea înfricoșător pentru știri", spune el. "Dar pentru artă, este posibil". Niciuna dintre imagini nu este subtitrată, nu există informații contextuale; este conceput să taie până la măduvă. Cu siguranță nu se dorește a fi jurnalism. Ca operă de artă, "îți oferă o conexiune emoțională mai profundă și o cunoaștere mai profundă", spune el. El o numește întâi "propagandă", apoi se corectează "Nu este propagandă. Nu sunt lucrurile pe care vreau să le fac, ci lucrurile pe care trebuie să le fac". El adaugă: "Este practic și util, iar oamenii și-au schimbat părerea despre război. A funcționat". În rezistența împotriva invaziei rusești, arta lui Sai este arma sa.

Cât timp a lucrat la acest material "au fost trei săptămâni de iad. Le-am visat. Mi-au intrat în cap", spune el.

"Sunt norocos că reușesc să editez în acest loc confortabil, fumez, mănânc", spune el. "Nu-mi voi pierde piciorul făcând asta. Este mai ușor decât să tragi cu arma."

De unde să începi o poveste de război? Fiecare război abundă în povești: povești de supraviețuire și violență, de rezistență și supunere, de luptă și teroare. Ele merg împreună: multe dintre cele mai vechi povești care au supraviețuit (Iliada, Odiseea) sunt povești despre război și despre consecințele acestuia.

Invazia rusă în Ucraina este un război plin de povești, dar și un război despre o poveste.

"Operațiunea specială" a lui Vladimir Putin, așa cum o numește el, pare să fi fost menită să ofere un spectacol, un fel de film de război, pentru consumul intern, adunându-i pe ruși împotriva unui inamic comun – ucrainenii, descrişi ca fiind naziști, teroriști sau chiar forțe ale Satanei.

În același timp, justificarea falsă a războiului are propria sa narațiune tulburătoare, propria sa logică internă deformată. La baza agresiunii militare a lui Putin, așa cum discursurile și eseurile sale au evidențiat de ani de zile, se află afirmația că Ucraina nu are o existență proprie, distinctă.

(w400) Balerina L

Într-un astfel de război împotriva culturii, identității și istoriei unei națiuni, artiștii și personalitățile culturale sunt cei care se regăsesc ca trupe de rezistență.

Ce se întâmplă cu arta atunci când războiul apare ca un oaspete nedorit în țara ta? Nimeni din Ucraina nu poate uita șocul primei zile a invaziei - o zi care a rămas în memoria oamenilor ca o insectă prinsă în chihlimbar. Muzicienii păreau că au surzit, în acele zile; romancierii au început să încurce limbile pe care nu le confundaseră niciodată înainte. Arta nu este folositoare împotriva rachetelor sau a tunurilor. "Nu-ţi poţi proteja familia cu o poezie în faţa unei puști", după cum spune scriitorul Oleksandr Mikhed.

Cea mai bună utilizare a cuvintelor, la începutul invaziei, nu era să le aranjezi în forme poetice elegante, ci să le folosești pentru a trimite un mesaj prietenilor tăi, să le spui că ești în viață, sau să ajuţi pe cineva să fie în siguranță.

Mikhed povesteşte cum soția sa, Olena, a făcut un rucsac cu echipamente şi instrucţiuni pentru cazul unui atac nuclear. "Dacă rucsacul va rezista, atunci vom avea o piesă de non-ficțiune cu instrucțiuni pentru restabilirea vieții", spune el.

Pe 23 februarie, cu o zi înainte de invazie, a terminat de scris o carte. În timp ce tancurile rulau, el s-a oferit voluntar în armată. În a cincea zi de război, dormea în barăci. În cea de-a șaptea, casa i-a fost distrusă de bombardamente. Astfel, războiul face ca o viață să devină de nerecunoscut, în decursul unei singure săptămâni.

„La fel cum o centrală electrică produce electricitate și o brutărie face pâine, un teatru trebuie să continue să joace pentru că asta e viața”

La câteva zile după atacurile cu rachete de croazieră asupra Kievului, la Opera Națională a Ucrainei, balerinii repetau pentru spectacolul Pinocchio.

În sala grandioasă, cu oglinzi și candelabre ușor ponosite, dansatorii exersau ca de obicei. Doar vuietul brusc al unei sirene de raid aerian îți spune că eşti la Kiev și că este război. Toată lumea o ignoră.

Această simplă reușită de a continua, în ciuda a tot ceea ce se întâmplă, este un puternic act de rezistență în sine. După retragerea ruşilor din jurul Kievului, opera s-a redeschis, punând în scenă versiuni scurte ale operelor.

Balerina Raisa Bentankourt povesteşte cum pe 24 februarie s-a trezit în sunetul exploziilor. La început a fost paralizată. "Apoi, te aduni și, cu mintea rece, te gândești la ce trebuie să faci pentru a-ți salva copilul."

A condus spre vest timp de 27 de ore cu fiul ei de trei ani, prin "cea mai înspăimântătoare noapte din viața mea, prin ambuteiaje, pe lângă atâtea accidente".

Dar acum s-a întors la Kiev și dansează.

"Am ezitat dacă să mă întorc sau nu, dar apoi mi-am dat seama că trebuie să joc, am nevoie de public", spune ea. "La fel cum o centrală electrică produce electricitate, la fel cum o brutărie produce pâine, un teatru trebuie să continue să joace - pentru că asta e viața", spune coregraful Viktor Litvinov.

Realizatorii de film s-au concentrat pe documentare. "Este foarte important să arătăm că războiul nu se întâmplă doar pe linia frontului, nu este numai politică; sunt lucruri care se întâmplă cu oameni obișnuiți

care luptă pentru o viață obișnuită", spune Ivan Sautkin, membru al Babylon'13, un colectiv care s-a format în timpul protestelor din Piața Maidan, în urmă cu aproape un deceniu.

El vorbește despre unul dintre personajele din filmul pe care îl realizează în nordul Ucrainei - "o doamnă de 86 de ani din zona Cernihiv. În timpul ocupației, ea sta la fereastră şi tricota, așa cum fac bătrânele - număra tancurile rusești, apoi trimitea informațiile către serviciile secrete ucrainene".

Romanciera Victoria Amelina s-a recalificat ca și colector de mărturii despre crime de război - o singură conversație cu un bătrân din Balaklia, un oraș recent eliberat de lângă Izium, în regiunea Harkov, a dus la descoperirea a trei camere de tortură rusești și a peste 75 de victime. Pentru ea, ficțiunea va trebui să mai aștepte. "Sunt oameni reali aici și poveștile lor trebuie spuse".

Sentimentul de iminență s-a reflectat și în muzică: Pop-ul ucrainean a devenit suprarealist, întunecat, amuzant, sfidător, reactiv; TikTok este plin de tineri voluntari militari care dansează.

Poeta Liuba Yakimchuk a realizat un album împreună cu un grup de scriitori și muzicieni, intitulat “Cântece ucrainene de dragoste și ură”. Una dintre piesele lor descrie un vis în care Moscova este în flăcări. "Știu că psihiatrul meu probabil se va încrunta / dar eu continui să am același vis - Moscova arde". Umorul este un mecanism de adaptare; la fel și fantezia sumbră. "Să râzi de ruși ajută. Există o mulțime de meme-uri", spune ea.

Artista Zhanna Kadirova pare să rezume cel mai bine potențialul artei în timp de război.

(w400) Scriitoare

Atelierul ei este într-o fostă fabrică dărăpănată de băuturi alcoolice din centrul Kievului. Ea îşi vinde lucrările pentru a cumpăra veste antiglonț sau orice poate pentru armata ucraineană. A învăţat să folosească un Kalașnikov. "Uiți că ai în mână o mașină de ucis. În același timp, aceasta este realitatea noastră. Am nevoie de îndemânare. Toată lumea de aici are nevoie".

După începerea războiului, ea și-a dus mama în siguranță în Germania, apoi și-a găsit refugiul în vestul îndepărtat al Ucrainei, în apropiere de granița cu Ungaria. În casa de acolo nu exista electricitate. Ea și soțul ei, Denis, tăie lemne pentru foc și folosesc apa dintr-o fântână. "Am întins un fir printre copaci până la vecinii de alături, la 100 de metri distanță, pentru a avea conexiune la internet", spune ea. S-a trezit întorcându-se la elementele de bază ale artei, făcând portrete simple ale vecinilor ei, desenând într-un mod pe care nu-l mai făcuse de ani de zile.

Poate că cea mai relevantă lucrare a sa este o serie pe care a realizat-o din cel mai elementar material dintre toate - pietre rotunde și netede pe care le-a cules din albia unui râu din Transcarpatia.

Pietrele seamănă cu palianytsia - o pâine rotundă tradițională. Efectul este accentuat de faptul că pietrele sunt tăiate frumos, ca și cum ar fi gata să fie servite la masă.

Palianytsia este un cuvânt pe care rușii îl pronunță cu greu în ucraineană, așa că poate fi un semn de recunoaştere pentru un eventual intrus rus.

Ideea i-a venit instinctiv. "Nu am avut timp de reflecție; nu m-am gândit". "Când oamenii vin la tine acasă, în mod tradițional sunt întâmpinați cu palianytsia - dar aceasta este pâine de piatră. Adică, nu-i primim pe ruși". Din încasări "am cumpărat veste antiglonț și gloanțe, și mâncare pentru oamenii din zonă. Am schimbat pâinea de piatră cu pâine adevărată".

(w460) Zhanna Kad

Dramaturgul Natal'ya Vorozhbit, ale cărui lucrări au fost văzute la Royal Shakespeare Company și la Royal Court din Marea Britanie, vorbeşte despre remarcabila sa piesă “Bad Roads”, plasată în mijlocul haosului și violenței care s-au dezlănțuit atunci când separatiștii susținuți de Rusia au preluat controlul asupra unor zone din Donbas în 2014.

“Bad Roads”, care a fost jucată la Londra în 2017, a fost un fel de avertisment. Însă acesta a rămas fără ecou. Agresiunea lui Putin a fost subestimată, iar războiul s-a rostogolit din nou.  Acum ea se întreabă dacă arta poate schimba cu adevărat lucrurile. "Atunci când domeniul în care lucrezi este cultura și când te uiți la țara vecină, Rusia, unde cândva exista cel mai tare teatru și o industrie cinematografică destul de tare - ei bine, cultura lor nu i-a ajutat. Uitați-vă cât de repede au căzut înapoi în Evul Mediu. Începi să te gândești dacă merită."


Ea se adăposteşte cu fiica ei într-o parcare subterană, dar se simte obligată să meargă mai departe. "Nu-mi pot imagina cum pot reflecta artiștii la altceva", spune ea despre război. "Dacă o fac, nu îi cred. Nu-mi pot imagina cum artiștii ruși pot ignora războiul, deși o fac". "Nu pot să iau o armă, așa că asta este ceea ce pot face. Mă pot forța să creez".

În actualul război, cultura ucraineană este considerată o țintă: observatorii amintesc de bombardarea unui muzeu dedicat Mariei Prymachenko la începutul conflictului. Artista favorită a țării din secolul XX, admirată de Picasso, a realizat picturi pline de culoare, cu scene fantastice și creaturi imaginare.

În Herson abundă zvonurile despre muzeele golite de ruși; există numeroase exemple de patrimoniu cultural ucrainean deteriorat sau distrus, cum ar fi sculpturile medievale impresionante cunoscute sub numele de "babas" de pe Muntele Kremenets, lângă Izium.

(w460) Sculpturil

În același timp, panouri publicitare ridicate de ruşi în timpul ocupaţiei, în Herson, proclamau legăturile orașului cu poetul rus Pușkin.

În aceste circumstanțe, ucrainenii ignoră cultura rusă în favoarea revendicării și reconstrucției culturii proprii. La Opera Națională din Ucraina, de exemplu, nu există niciun Mussorgski sau Ceaikovski pe afiș, nici “Lacul lebedelor” sau “Frumoasa din pădurea adormită”.

"Stravinski este compozitorul meu preferat, dar, în timp ce Rusia își folosește cultura ca pe o armă, eu nu îl voi asculta", spune compozitorul Ihor Zavhorodnîi.

"Dacă am putea separa arta rusă de ceea ce se întâmplă acum, politică și rachete, aș spune: da, să cântăm Ceaikovski. Dar nu putem."

Zavhorodnîi înțelege că sarcina sa este, în cele din urmă, să reziste invaziei prin creaşie. "Problema istoriei artei noastre este că generațiile au fost întrerupte în mod repetat", spune el. El povestește despre compozitorul Vasyl Barvinski, ale cărui manuscrise au fost arse în public de NKVD (poliția secretă sovietică) în 1948, când a fost condamnat la 10 ani de gulag; după eliberare și reabilitare, și-a petrecut ultimii cinci ani din viață încercând să-și refacă partiturile pierdute.

Există atât de multă artă în Ucraina care a fost tăiată de la rădăcină, care nu a avut niciodată șansa să crească și să înflorească, spune Zavhorodnii. Dar, insistă el, "suntem acum într-un moment în care cultura noastră nu poate fi întreruptă. M-am concentrat pe compoziție, pentru o perspectivă pe termen lung. Trebuie să ne gândim la cultura noastră ca la un capital - trebuie să investim în ea".

"Poate apărea ceva măreț", după cum spune poeta Lyuba Yakimchuk. "Am avut cândva o renaștere ucraineană și acum poate fi la fel. Simțiți această energie; există o mulțime de povești create de acest război. Trebuie să le scriem. Oamenii pot crește după o traumă - și se poate întâmpla și cu o societate. Cred că vom crea ceva nou."

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 7°C 9°C
IASI 5°C 4°C
CLUJ 3°C 3°C
CONSTANTA 5°C 7°C
CRAIOVA 7°C 9°C
BRASOV 1°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI