Societatea de Transport București începe de astăzi să distribuie măști medicale către călători, pentru a diminua efectele răspândirii virusului gripal în mijloacele de transport în comun din București.
De vineri sunt disponibile aproximativ 100.000 de măști. Acestea vor fi distribuite la cerere călătorilor prin 220 de centre de vânzare, prin intermediul celor 300 de controlori și de către conducătorii de vehicule.
La centrul de vânzare de la terminalul Sosiri al Aeroporului Internațional "Henri Coandă" sunt disponibile cele mai multe măști medicale, pentru că este un important punct de intrare în București al cetățenilor străini.
În funcție de necesități, STB SA va suplimenta în perioada următoare cantitatea de măști pentru distribuirea către călători, se arată într-un comunicat de presă al societății.
Pentru protejarea celor din jur, STB le recomandă călătorilor care prezintă simptome de gripă să solicite măști de protecție de la centrele de vânzare, de la conducătorii de vehicule sau de la echipele de control și să aibă în vedere faptul că, potrivit instrucțiunilor de utilizare, acestea trebuie îndepărtate atunci când se umezesc și nu mai asigură protecție.
Până joi au fost confirmate 2.332 de cazuri de gripă sezonieră la cabinetele de medicină școlară din instituțiile de învățământ de stat din Capitală. Acestora li se adaugă elevii din învățământul privat și pacienții care au mers la medicii de familie, date care nu sunt raportate către Primăria Capitalei.