Şoc şi indignare după asasinarea ziaristei bulgare Victoria Marinova. Bruxellesul cere Sofiei o anchetă cuprinzătoare

8 octombrie 2018, 19:58

Victoria Marinova avea 30 de ani. Realiza și prezenta o emisiune la un post de televiziune din Ruse și făcea parte din Consiliul de Administraţie al acestuia.

A fost bătută, violată și ucisă. Trupul său a fost găsit de un trecător într-o zonă cu vegetație.

Autoritățile îl caută pe asasin și investighează toate pistele. Premierul bulgar spune că va fi capturat în scurt timp și că a fost colectată o cantitate mare de ADN.

Ministrul bulgar de interne a insistat pe o variantă mai puțin obișnuită.

Mladen Marinov, ministrul bulgar de interne: În apropiere este situat un spital pentru boli mintale şi îi investigăm pe cei internaţi acolo. Nu avem indicii că această crimă are legătură cu profesia victimei.

Victoria Marinova a prezentat ultima dată o emisiune despre fraude cu bani europeni, unde a discutat cu alți jurnaliști. A colaborat la acest subiect și Attila Biro, jurnalist român.

Attila Biro, jurnalist Rise Project: Subiectul emisiunii prezentate şi documentate în parte de ea a fost legat de o fraudă cu fonduri europene în Bulgaria. O fraudă de zeci şi zeci de milioane de euro pe care colegii mei bulgari de la „Bivol” (platformă de investigaţii online, n.red.) o investighează.

Organizația Reporteri Fără Frontiere a solicitat asigurarea protecției pentru colegii Victoriei. Cazul a provocat reacții la Bruxelles.

Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene: Comisia aşteaptă o investigaţie rapidă şi amănunţită din partea autorităţilor, care să-i aducă pe cei responsabili în faţa justiţiei.

Victoria Marinova este al al treilea jurnalist de investigații din Uniunea Europeană ucis în acest an, după ziarista Daphne Caruana Galizia din Malta și jurnalistul Jan Kuciak din Slovacia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite