Soarta Coaliției, decisă luni în ședință. Situație tensionată, după revocarea lui Vlad Voiculescu

18 aprilie 2021, 14:27

Într-o postare pe Facebook, Ludovic Orban le amintește celor de la USR-PLUS care a fost înțelegerea înainte de nominalizarea lui Florin Cîțu pentru șefia Guvernului.

Ludovic Orban a avertizat încă o dată că miniștrii care atacă premierul nu mai au ce caută în Guvern: fie demisionează, fie vor fi revocați. Iar, potrivit Constituției, acesta este atributul celui care conduce Executivul, să evalueze miniștrii și să îi revoce, insistă liberalii.

USR-PLUS vrea acum schimbarea protocolului coaliției prin introducerea unei reguli noi. Niciun ministru nu mai poate fi revocat fără acordul partidului din care face parte.

Presedintele Senatului, reprezentanta USR-PLUS Anca Dragu, estimează că blocajul din Coaliție va mai dura.

După revocarea lui Vlad Voiculescu, USR-PLUS a cerut PNL să îi retragă sprijinul politic premierului Florin Cîțu și mai mulți membri nu vor să renunțe la această condiție pentru a continua Guvernarea.

UDMR a anunțat deja că îl sprijină pe Florin Cîțu.

Potrivit Constituției, prim-ministrul poate fi schimbat din funcție doar prin demisie sau prin moțiune de cenzură. În ambele cazuri, plecarea premierului conduce automat la schimbarea întregului Cabinet.

Constituția nu îi dă dreptul președintelui României să îl revoce din funcție pe șeful Guvernului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite