Smartphone-urile au redus piața camerelor foto dedicate. Compania Olympus renunță la afacerea cu aparate foto, după 84 de ani

Aparat foto Olympus
Aparat foto Olympus
25 iunie 2020, 11:53

Firma a spus că, în ciuda eforturilor sale, „piața camerelor digitale, extrem de severă” nu mai era profitabilă.

Apariția  smartphone-urilor, care a redus piața camerelor foto dedicate, a fost unul dintre factorii principali, a spus ompania, care a înregistrat pierderi în ultimii trei ani, transmite Mediafax.

Compania japoneză a făcut prima sa cameră foto în 1936, după ce ani de zile a fabricat microscoape. Compania a continuat să dezvolte afacerea cu aparate de fotografiat de-a lungul deceniilor, devenind una dintre cele mai importante companii din punct de cedere al cotei de piață.

Anii ’70 au fost punctul culminant, camerele fiind promovate la televizor de fotografi celebri precum David Bailey și Lord Lichfield.

„Aceste camere erau revoluționare – erau foarte mici, foarte ușoare, erau proiectate frumos, aveau lentile de calitate cu adevărat frumoase”, spune Nigel Atherton, editor la Amateur Photographer .

Firma a avut parte de un al doilea val, cu camerele digitale,pe care le-au adoptat din timp.

Dar compania s-a adresta unei piețe de mijloc – „oameni care nu erau fotografi serioși, dar care își doreau ceva mai bun decât un aparat comun de fotografiat, dar nu doreau o cameră DSLR”. Această piață a fost foarte repede înghițită de smartphone-uri și a încetat să existe.

Piața camerelor foto a scăzut dramatic, după unele estimări cu 84% între 2010 și 2018.

Compania a mai luat decizii greșite, un exemplu fiind lipsa de progres în performanța video, unde rivalii au marșat. De asemenea, compania s-a confruntat cu un scandal financiar major în care au fost implicați directori, în 2011.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă