Slujba de duminică, transmisă online, pe internet. Preoții au citit și o rugăciune specială

29 martie 2020, 19:33

În Catedrala Arhiepiscopală din Galați, duminică era plin de credincioși care veneau la slujba de dimineață. Astăzi, alături de arhiepiscop au fost doar câțiva preoți. Slujitorii bisericii sunt convinși că medicii vor face tot ce le va sta în putință sa lupte cu virusul.

Deși catedrala a fost închisă, slujba a putut ajunge la credincioși.

Slujba de la catedrală s-a ținut cu ușile închise însă aceasta a putut fi urmărită pe o rețea de socializare pe pagina Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Și la Buzău, la biserica cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci, preotul paroh a ținut liturghia doar cu dascălul și angajatul care de obicei vinde lumânări. Acesta le-a dat anafura și agheazma puținilor credincioșii care au stat la ușa bisericii. Slujba a fost transmisă prin intermediul unei stații de amplificare, astfel că a putut fi ascultată de toți buzoienii care stau în zonă.

La finalul liturghiei, preotul a citit o rugăciune specială care se face în momente dificile de boală, catastrofă, cutremur sau război. A pomenit și credincioșii care i-au trimis prin SMS mesaje pe post de acatiste.

Preoții îi roagă pe romani să asculte indicațiile autorităților și să rămână în case pentru că numai așa vom reuși să reducem îmbolnăvirile.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite