Slovacia: Un bărbat implicat în asasinrea jurnalistului Jan Kuciak a fost condamnat la 15 ani de închisoare

Un tribunal din Slovacia a condamnat, luni, la 15 ani de închisoare un bărbat acuzat de implicare în uciderea jurnalistului de investigaţie Jan Kuciak, în februarie 2018, crimă care a declanşat ample proteste anticorupţie, relatează agenția Reuters, preluată de Agerpres.

30 Decembrie 2019, 16:27 (actualizat 30 Decembrie 2019, 16:45) Știrile TVR |
Jurnalistul slovac Jan Kuciak / FOTO: Aktuality.sk

Zoltan Andrusko, în vârstă de 42 de ani, a fost una dintre cele cinci persoane inculpate pentru această crimă, dar a fost singurul care a acceptat să mărturisească şi să depună mărturie, în urma unui acord cu procurorii, care au solicitat în schimb doar 10 ani de închisoare.

Tribunalul a respins însă propunerea şi a cerut o pedeapsă mai lungă.

'Instanţa consideră justificată şi logică o sentinţă redusă în mod excepţional, dar prin decizia sa trebuie să facă dreptate nu doar pentru acuzat, ci pentru toate părţile implicate în acest caz, pentru societate şi pentru justiţia legală', a declarat judecătoarea Pamela Zaleska, citată de ziarul Dennik N.

Jan Kuciak şi logodnica sa, Martina Kusnirova, amândoi în vârstă de 27 de ani, au fost împuşcaţi mortal în locuinţa lor de la periferia Bratislavei, la 21 februarie 2018, într-o perioadă în care jurnalistul, care lucra pentru portalul Aktuality, realiza o anchetă legată de activităţile lui Marian Kocner, un prosper antreprenor în domeniul investiţiilor financiare şi imobiliare.

Dublul asasinat în stil mafiot a declanşat ample manifestaţii împotriva guvernului condus de premierul Robert Fico, care a sfârşit prin a-şi da demisia, şi a deschis calea spre alegerea la preşedinţia slovacă a avocatei liberale şi militantei anticorupţie Zuzana Caputova, în martie.

La 19 decembrie, în cadrul unei audieri preliminare, tribunalul penal special de la Pezinok, lângă Bratislava, a decis ca procesul împotriva lui Kocner şi a trei dintre complicii acestuia, acuzaţi de asasinarea jurnalistului şi a logodnicei sale, să înceapă la 13 ianuarie 2020. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, toţi sunt pasibili de închisoare pe viaţă.

Marian Kocner, în vârstă de 56 de ani, urmărit separat pentru operaţiuni financiare suspecte şi fraudă fiscală, este cunoscut pentru ostilitatea sa faţă de ziarişti, pe care avea obiceiul să-i insulte şi să-i ameninţe.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 31°C 31°C
IASI 31°C 29°C
CLUJ 25°C 23°C
CONSTANTA 25°C 26°C
CRAIOVA 27°C 27°C
BRASOV 27°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI