Situaţie tensionată la graniţa de vest. Şoferii de TIR stau ore întregi la cozi pentru a ajunge în Ungaria

5 noiembrie 2019, 14:35

E blocaj total pe autostrada A1. Șoferii de TIR care așteptau și de 24 de ore să treacă în Ungaria și-au pierdut răbdarea.

Mulți au încercat să depășească, au intrat pe benzile destinate autoturismelor, moment în care nimeni nu a mai putut să treacă. Situaţia a început după cele trei zile de la sfârşitul săptămânii trecute, când au fost restricţii de trafic în Ungaria.

Vineri, maghiarii au marcat Ziua tuturor Sfinţilor, iar apoi două zile de weekend în care maşinile de mare tonaj nu au avut voie pe teritoriul ţării vecine.

S-a reluat traficul de luni, însă cozile de TIR-uri sunt imense.

Cel maimult se așteaptă în vama Nădlac 2.

Șoferii se plâng și de condițiile în care sunt obligați să aștepte. Nu există nici măcar toalete de-a lungul cozilor de kilometri.

Și în Vama Borş, coloana de tiruri se întinde pe mai bine de 8 km, până la marginea municipiului Oradea. Şoferii sunt nemulţumiţi pentru că programul le este dat complet peste cap.

De duminică noapte, de la ridicarea restricţiilor de circulaţie din Ungaria, poliţiştii de frontieră au controlat, în cele 9 puncte de trecere spre Vest, în jur de 7.500 de camioane, 2000 numai în Vama Nădlac 2.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite