Situaţie disperată la Spitalul de Urgenţă Ploieşti. Managerul unităţii: De multe ori nu se eliberează un pat decât prin decesul unei persoane. Este foarte trist, lucrăm în condiții de război

Mult speratul platou de zilele trecute a fost o alarmă falsă. România a înregistrat astăzi, din nou, peste 16.700 de cazuri noi de îmbolnăvire. 523 de familii își plâng acum morții, iar la terapie intensivă sunt peste 1.800 de oameni în stare gravă. În spitale, lupta cumplită pentru viață nu încetează nicio secundă. Cel mai recent exemplu vine de la Ploiești, acolo unde situația este disperată.

26 Octombrie 2021, 20:18 |

De pe patul de spital, conectată la oxigen, o femeie strigă după aer. Pe holuri, personalul medical este într-o cursă continuă pentru viață. Se cară constant butelii de oxigen și se mută pacienți. În urma lor, locurile rămase libere se ocupă cât ai clipi.

Într-unul dintre saloane, un pacient a pierdut lupta. Alături, o femeie primește oxigen.

În saloane în care încap în mod normal doi pacienți, acum sunt câte patru.

Alexandru Andrei Bozgan, medic primar UPU, Spitalul Județean din Ploiești: Sunt oameni tineri, oameni care au copii acasă, îi sună familia, suntem întrebați cum se simt, dacă mai vin acasă. E o dramă.

Aproape toți bolnavii din unitatea de primiri urgențe sunt conectați la oxigen. Practic, locul a fost transformat într-o preterapie intensivă. Sunt folosite toate sursele de oxigen, fixe si mobile, iar stocatorul e alimentat de două ori pe zi.

În unele saloane găsești pacienți încovoiați de durere, oameni care cu ultimele puteri se zvârcolesc în încercarea de a găsi un mod în care să stea și să poată respira. Alții primesc oxigen aşezaţi pe scaun, cum este și cazul acestei femei.

- Aseară am venit, am mai fost acum două zile și am plecat acasă, și am venit înapoi.

- Vaccinată?

- Nu.

- Care a fost motivul pentru care nu v-ați vaccinat?

- M-am luat după lume, dar nu mă mai iau. Imediat ce mi-o ajuta Dumnezeu să ies îmi fac vaccin.

Medicii nu duc lipsă nici de medicamente, nici de oxigen. Duc lipsă de locuri.

Printre toți acești bolnavi, aproape că nu găsești unul care să fie vaccinat.

Cei mai mulți dintre cei care ajung cu forme grave la spital sunt dintre cei au așteptat foarte mult până în momentul în care au cerut ajutorul unui medic. Au stat acasă chiar și șapte, zece sau 12 zile.

Aceeași bătălie grea pentru viață se dă și la terapie intensivă.

Zilele trecute, prefectul județului Argeș a atras atenția că situația de la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești devine disperată.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Bogdan Nica: De multe ori nu se eliberează un pat decât prin decesul unei persoane. Este foarte trist, lucrăm în condiții de război. La momentul de față avem peste 300 de bolnavi în spital și vreo 30 neinternați în UPU, pentru care urmează să facem toate eforturile să-i internăm fie la noi, fie la celelalte spitale suport.

Într-o realitate atât de crudă, inclusiv capacitatea morgii spitalului a fost mărită. Și cu locuri și cu personal.

 

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 6°C
IASI 9°C 4°C
CLUJ 3°C 2°C
CONSTANTA 16°C 7°C
CRAIOVA 9°C 4°C
BRASOV 10°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI