Situație critică în secțiile ATI din toată țara. Lipsa personalului specializat, marea problemă

29 martie 2021, 20:54

În toată România, mai erau libere doar o sută din cele aproape 1.500 de paturi de Terapie Intensivă pentru pacientii în stare critică, la ultimul bilanţ.

Foarte mulţi bolnavi nu găsesc loc la ATI şi sunt trataţi în camerele de gardă sau în secţiile de boli infecţioase.

Radu Țincu, medic primar ATI, şef secţie Spitalul Floreasca, Bucureşti: Există o presiune cred că undeva cu 30-40 la sută mai mare. E nevoie de o scădere a numărului de cazuri, pentru că altfel sistemul sanitar va ceda.

Într-o zi de duminică au fost confirmate aproape patru mii de noi infectări. Iar cinci la sută din cazuri ajung la Terapie Intensivă.

Se tot caută soluţii, ca să nu moară oamenii.

Numărul de paturi ATI va creşte cu aproximativ 200, arată Ministerul Sănătăţii într-un raport transmis guvernului. Vor fi în plus şi aproximativ 350 de paturi de terapie acută, pentru tratamentul pacienţilor cu forme severe, dar care nu necesită intubaţie şi ventilaţie mecanică.

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă: Avem și în UPU-ri și încă suplimentăm. La București s-a dat acum un număr de locuri în tiruri de Terapie mobilă, deja sunt pacienți acolo.

Fără specialişti însă, paturile sunt doar obiecte de mobilier. 10 stau nefolosite la Spitalul Județean din Focşani. Autoritățile locale au cerut să fie detaşat măcar un medic.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: Problema este întotdeauna la resursa umană. Dacă forţezi lucrurile dincolo de o limită, poți să ajungi în situaţii cum am mai avut la Piatra Neamţ. Soluția pentru pandemie trebuie să fie și în afara spitalului.

Adrian Marinescu, medic primar infecţionist, director medical Institutul „Matei Balş”: E de aşteptat ca în viitorul apropiat să fie situaţia la fel de grea şi atunci este clar că spitalele trebuie să vină cu un dublu circuit Covid şi non-Covid.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că au fost definite zone şi a fost alocat personal pentru bolnavii de Covid în mai multe spitale.

În plus, s-a decis că, în starea de alertă, medicii de alte specialităţi vor putea îngriji pacienţi Covid, cu respectarea protocoalelor medicale, fără să fie răspunzători pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite