Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Situație alarmantă în spitalele din România. Crește numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus

Tot mai multe cadre medicale din spitale se contaminează cu noul coronavirus, pe măsură ce crește numărul persoanelor infectate. Azi, numărul acestora a ajuns la 906, iar cel al morților, la 14. Șase decese au fost înregistrate la spitalul din Suceava. Acolo, 83 de angajați au fost depistați pozitiv. Iar spitalul s-a închis două zile pentru dezinfecție. Și spitalul Militar din Focșani, unde s-au îmbolnăvit două cadre medicale, și-a suspendat activitatea. Cazuri similare au apărut și în Galați.

25 Martie 2020, 19:18 (actualizat 25 Martie 2020, 19:49) |
Situația spitalelor
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

La spitalul din Suceava, unde zeci de pacienți, medici și asistente s-au îmbolnăvit de Covid-19, unele cadre medicale au ajuns la limita disperării. Au așteptat cu orele să fie testate, timp în care au stat în aceleași încăperi cu persoane infectate cu coronavirus.

Medicii spun că nu a existat un protocol clar pentru evitarea infectării și că nu au avut echipamente de protecție suficiente. Situația s-a agravat de la o zi la altă.

Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a mers la Suceava ca să verifice situația. El a declarat că sunt infectați 34 de medici și 49 de asistenți și infirmieri.

Conducerea spitalului a anunțat că a luat toate măsurile pentru protejarea personalului și spune că s-a ajuns în acesta situație din cauza lipsei materialelor de protecție. Acum, pacienții sunt transferați, iar în spital se face dezinfecție. Când va fi redeschis, în unitatea medicală vor fi tratați doar pacienți infectați cu Covid-19.

În același spital a ajuns și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a fost depistat pozitiv pentru coronavirus.

Între timp și Spitalul militar din Focșani a fost închis. Un medic și o infirmieră au fost depistaţi pozitiv. Au fost internați în secția de boli infecțioase a Spitalului Județean Sf .Pantelimon din Focșani și sunt în stare stabilă.

Conducerea spitalului a început transferul pacienților către alte unități.

Spitalul militar din Focșani deservește trei județe: Buzău, Vrancea și Bacău. Pe lângă militarii care se pot trata aici , spitalul oferă servicii medicale din toate specialitățile și civililor.

Și cadre medicale de la 3 spitale din Galați au fost infectate cu coronavirus. Trei asistente de la spitalul de copii, județean și de la spitalul de boli infecțioase. Din primele verificări au venit dintr o excursie din Turcia, cu autocarul, în 13 martie.

A fost închis și un centru de dializă privat din Bucureșți, după ce 9 bolnavi au fost depistați pozitiv. La verificări s-a constatat că în centru nu erau respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Personalul nu era echipat corespunzător, distanța dintre pacienți nu era respectată și nu s-a efectuat nici dezinfecția, după primul caz confirmat. Unitatea a fost amendată cu 30.000 de lei.

Până acum, în România au fost confirmate 906 cazuri de persoane infectate cu COVID 19. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 144 de cazuri noi. 14 pacienți au murit. 86 s-au vindecat și au fost externați.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 19°C
IASI 18°C 15°C
CLUJ 15°C 9°C
CONSTANTA 15°C 16°C
CRAIOVA 19°C 17°C
BRASOV 15°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 29 Martie 2020, 01:52
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 27-03-2020
Deschidere: 7622.75
Maxim: 7695.45
Mimim: 7471.09
Variatie: -1.23%
TLV
1.77
1.77%
FP
1.11
1.79%
SFG
12.60
2.8%
SNG
27.50
1.45%
BRD
11.66
2.04%
EBS
89.12
5.45%
SNN
13.16
1.55%
TGN
238.00
0.42%
TBM
0.20
14.77%
SNP
0.29
0.34%
ARHIVĂ ȘTIRI